Vești cumplite pentru pensionari! Se întâmplă de la 1 septembrie

Toți pensionarii vor primi pensia recalculată la 1 septembrie. Mai devreme, între 15 august și 31 august pensionarii vor primi adeverințele cu pensia recalculată.

Reclamă

În România, un număr de 4.745.651 de pensionari erau înregistrați în iunie 2024, cu 1.953 mai puţini comparativ cu luna precedentă.

Doar 3 milioane de pensii cresc

Șeful Casei de Pensii a declarat, ieri, că numărul pensiilor care vor crește este de 3.000.000. Astfel că 1.750.000 de pensii nu cresc la recalculare. Adică unul din trei pensionari nu primeşte o majorare la pensie.

„În etapa I beneciază toți cei aproximativ cinci milioane de pensionari, toată lumea va primi pensiile recalculate. Dintre aceștia, peste trei milioane de pensionari vor avea măriri ale pensiilor, unele foarte mari, spectaculoase.

Aici mă refer la punctele de stabilitate, care este o noutate în această nouă lege a pensiilor: cine realizează stagii de cotizare mai mari de 25 de ani va primi, ca un bonus, aceste puncte de stabilitate”, a spus Daniel Baciu.

„Pentru etapa II, vorbim numai despre acei pensionari care au avut aceste sporuri nepermanente, care, în momementul de față nu sunt luate în calcul la pensie. Acest lucru se va întâmpla, avem termen 6 luni, de la 1 septembrie. Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri.

Avem termen până în februarie 2025 să recalculăm toate aceste pensii, noi îi spunem a doua mică recalculare. De ea beneficiază doar acei pensionari care au lucrat în acele sectoare de activitate care au avut sporuri cu caracter nepermanent: al 13-lea salariu, ore suplimentare, premii, acordate în mod sporadic”, a declarat șeful CNPP.

Ce este „mica recalculare a pensiei”

Potrivit autorităților, mica recalculare este menită să îndrepte inechitățile în cazul celor care au beneficiat, de-a lungul timpului, de sporuri și venituri nepermanente.

„O să avem o a doua… noi spunem mica recalculare pentru aceste sporuri nepermanente, iar în cazul în care nu au aceste adeverințe, fie că nu au reușit să le obțină de la angajator sau de la deținătorii de arhive, aceste adeverințe pot fi aduse în continuare, termenul limită nu este 1 septembrie.

Este important să încerce să găsească aceste documente prin care să ateste faptul că au avut venituri nepermanente pentru care s-a datorat contribuția”, a explicat Simona Bucura Oprescu, potrivit realitatea.net.

”Avem două etape: prima etapă este de recalculare a tuturor pensiilor conform unei formule. Această recalculare se face din oficiu la 1 septembrie, dar pentru ceea ce are în sistem.

Vor primi pensionarii în august deciziile în care se recalculează toate pensiile după noua lege. Iar de la 1 septembrie vom avea doar pentru sporurile nepermanente mica recalculare.

Dacă după 1 septembrie vor continua să aducă adeverințe, acestea vor fi luate în calcul, dar pensionarul își va primi banii din luna următoare”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.