Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea Dianei Șoșoacă de a candida la alegerile prezidențiale din 2024, pe motiv că dosarul depus nu conținea semnăturile necesare.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi și a fost anunțată în contextul în care susținătorii liderului SOS s-au adunat în fața sediului BEC, scandând lozinci.

Reclamă

Șoșoacă și susținătorii săi protestează față de decizia BEC

După invalidarea candidaturii de către BEC, Diana Șoșoacă a realizat un live de șase ore pe Facebook, alături de europarlamentarul Luis Lazarus, unde a făcut declarații pro-legionare și antisemite.

Organizația MCA România a cerut ridicarea imunității parlamentare a acesteia pentru afirmațiile rasiste. „Spre deosebire de lașii politicii românești și străine, eu nu mă ascund în spatele imunității!”, a declarat Șoșoacă pe Facebook, răspunzând criticilor.

Ședința BEC, începută cu o întârziere de 20 de minute, a analizat cererea Dianei Șoșoacă, depusă târziu în noapte. Până în prezent, BEC nu a primit o comunicare oficială de la Curtea Constituțională (CCR) și rămâne de văzut dacă decizia CCR va influența hotărârea BEC.

Între timp, susținătorii liderului SOS au protestat în fața sediului, scandând împotriva PSD.

Diana Șoșoacă, președinta SOS România, a depus un nou dosar de candidatură sâmbătă seara, după ce CCR i-a invalidat candidatura. Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a confirmat că dosarul a fost depus la ora 23:50, cu 10 minute înainte de termenul limită, dar fără semnături. „Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, la 23,50.

Termenul de depunere a candidaturilor a expirat azi-noapte, la ora 24,00, iar dânsa a depus la 23,50, deci în termen. Nu a mai depus semnăturile, a depus dosarul de candidatură fără semnături.

Biroul Electoral Central se pronunţă în 24 de ore asupra candidaturilor, iar astăzi, la ora 18,00, BEC se va pronunţa pe candidatura lui Ludovic Orban, care a fost depusă ieri după-masă, spre seară, şi pe a Dianei Şoşoacă. După şedinţă, BEC va da un comunicat de presă”, a specificat Toni Greblă.

Decizia CCR de a exclude-o pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială a provocat reacții diverse pe scena politică. PNL și USR au acuzat PSD de influențarea deciziei pentru a facilita intrarea lui George Simion în turul II alături de Marcel Ciolacu.

În replică, Ciolacu a cerut Curții Constituționale clarificări privind hotărârea luată. Diana Șoșoacă a criticat decizia CCR, susținând că i-au fost încălcate drepturile procesuale. „Absolut toate condiţiile au fost îndeplinite.

Curtea Constituţională nu poate lua în considerare articole de presă sau opinii jurnalistice sau politice! Nu poate lua în considerare decât eventuale decizii definitive ale instanţelor de judecată dacă există! (…)

Semnăturile nu pot fi verificate decât de procurori şi trebuie proces. Procedura necitării este una neconstituţională şi este obligatorie când ai dovezi depuse împotriva unui candidat, pentru a se respecta dreptul la apărare al cetăţeanului”, a afirmat Șoșoacă într-un comunicat.