Compania aeriană Aeroitalia, cunoscută pentru multe zboruri operate în România, a luat recent decizia să anuleze toate zborurile din țara noastră.

Aeroitalia, care opera curse între orașele București și Bacău și diverse destinații din Italia, a informat publicul despre această decizie printr-un comunicat preluat de agenția italiana de presă ANSA.

Reclamă

Decizia de suspendare a zborurilor către România

Decizia a venit ca urmare a dorinței companiei de a realoca resurse pentru a răspunde cererii crescânde de pe piața internă italiană. Conform ANSA, începând din noiembrie, Aeroitalia nu va mai opera zboruri între Italia și România, acestea fiind programate să fie reluate la sfârșitul lunii martie.

Această decizie strategică ne permite să realocăm resurse pentru a răspunde cererii tot mai mari de pe piața internă italiană„, se specifică în anunțul companiei.

Biletele pentru rutele de la Bacău ar urma să fie disponibile la vânzare din nou, la sfârșitul lunii martie, iar reprezentanții Aeroitalia au dat asigurări privind reluarea zborurilor.

În același timp, Radu Bezniuc, directorul Aeroportului Bacău, a declarat pentru Ziarul de Bacău că celelalte companii aeriene vor continua să acopere acele rute, astfel încât pasagerii să nu fie afectați de această decizie.

„Aceasta urma să fie staționată în Bacău, însă nu a mai fost contractată de ei, din anumite motive tehnice. Ne-au asigurat că piața din România e importantă și vor reveni, începând din 30 martie.

Acum suntem în situația în care pentru zborurile spre Roma, zilele de operare vor fi acoperite de Wizz Air și Dan Air, iar zborurile spre Torino și Bergamo vor fi acoperite de Dan Air. Din punct de vedere al conectivității suntem acoperiți, impactul nu este așa mare.

Nu există însă niciun dubiu vizavi de calitatea serviciilor oferite de Aeroportul Bacău.” – a mărturisit Radu Bezniuc pentru Ziarul de Bacău.

Focalizare pe zborurile interne în Italia

Site-ul Italiavola a evidențiat că Aeroitalia își concentrează în acest moment resursele pe zborurile interne, în special cele către Sicilia și Sardinia, unde cererea este mai mare în sezonul rece. Compania dispune de o flotă de 14 aeronave, din care două ATR-uri au fost închiriate de la compania românească AirConnect.

Aeroitalia a consolidat de curând poziția pe piața regională din Italia. Anul trecut, a achiziționat 93,86% din acțiunile companiei aeriene regionale Air Connect.

Această mișcare strategică îi permite Aeroitalia să își întărească poziția pe piața italiană și să își sporească capacitatea operațională pe rutele către hub-ul Roma Fiumicino.