Permisul auto va fi valabil doar 2 ani în România pentru șoferii de peste 80 de ani. Senatul României a adoptat o nouă lege care modifică valabilitatea permiselor de conducere pentru persoanele în vârstă, în cadrul unei dezbateri despre abilitățile de conducere ale șoferilor trecuți de 70 de ani. Legea are scopul de a spori siguranța rutieră și de a reduce riscurile asociate conducerii de către vârstnici.
Condiții noi pentru șoferii vârstnici
Permisele de conducere pentru persoanele cu vârsta de 70 de ani și peste vor avea o valabilitate administrativă de 5 ani. În schimb, pentru cei care au împlinit 80 de ani, permisul va fi valabil doar 2 ani.
Reclamă
Aceste modificări vizează vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE. Legea propune, de asemenea, extinderea valabilității permisului la 15 ani pentru ceilalți șoferi care dețin permise din aceleași categorii.
Noua legislație se află în prezent în dezbaterea Camerei Deputaților, care reprezintă forul decizional în acest proces. La nivel european, specialiștii au subliniat importanța evaluărilor medicale mai frecvente pentru șoferii de peste 70 de ani, sugerând controale medicale periodice sau completarea chestionarelor de autoevaluare pentru a verifica abilitățile de conducere.
Abilități necesare pentru a conduce în siguranță
Pentru a menține siguranța rutieră, șoferii trebuie să dețină:
- Cunoștințe despre regulile de circulație
- Capacitatea de reacție rapidă
- Coordonarea eficientă a mișcărilor
Problemele de sănătate, precum cele de vedere, sindromul vestibular, bolile respiratorii și cardiovasculare, accidentele vasculare cerebrale și tulburările cognitive, pot influența capacitatea de a conduce.
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a subliniat că vârsta nu este singurul criteriu relevant în evaluarea abilităților de conducere. „După vârsta de 65 de ani, ar fi indicat să mergem cu toții la o evaluare completă a sănătății.
Iar șoferii, cu atât mai mult, ar trebui să consulte un oftalmolog, un neurolog, un cardiolog. Iar dacă acest medic, oricare ar fi el, constată probleme cu potențial periculos, cataractă, probleme de inimă, de motricitate, etc., atunci șoferul ar trebui, din propria inițiativă, să renunțe la carnet. Din păcate, asta nu prea se întâmplă”, a declarat Diaconu.