Violenta la Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu: scandal izbucnit in urma unei rafuieli in strada

Data actualizării: 20 martie 2025

Scene violente au avut loc la Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Jiu. In urma unei rafuieli in strada, doua grupuri de persoane au continuat conflictul in interiorul unitatii medicale, unde ajunsesera pentru a primi ingrijiri. Cei implicati nu au ezitat sa intre in spital chiar si cu bate.

Conflictul a inceput in strada

Conflictul a izbucnit initial in cartierul unui municipiu din Targu Jiu, unde mai multe persoane s-au luat la bataie in strada. In urma acestei rafuieli, doi dintre cei implicati au fost raniti si au fost transportati la Unitatea de Primiri Urgente. Ajunsi in incinta unitatii medicale, apartinatorii celor doi raniti au continuat scandalul chiar pe holurile spitalului.

Angajatii firmei de paza au incercat sa aplaneze conflictul, insa fara succes. Astfel, unul dintre medici a fost nevoit sa apeleze la 112 pentru a solicita ajutorul autoritatilor.


„In data de 20 martie 2025, conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu a primit o nota de informare de la medicul sef al Unitatii de Primiri Urgente in care era relatat faptul ca, in jurul orei 12:00, s-au prezentat in UPU doua persoane, victime ale unei agresiuni fizice. Ulterior, atat in spatiul de triaj, cat si in sala de consultatii, membrii familiilor celor doi pacienti au avut un comportament agresiv, conflictul verbal degenerand in agresiuni fizice. In situatia data, personalul medical a fost nevoit sa solicite sprijinul politiei, apeland 112”

au informat oficialii unitatii sanitare.

Citește și:

Interventia fortelor de ordine

La fata locului au intervenit mai multe echipaje de politie, jandarmi, dar si mascati. Conflictul a fost aplanat, iar cei implicati vor fi trasi la raspundere atat pentru scandalul din strada, cat si pentru incidentul din interiorul unitatii medicale.

Potrivit reprezentantilor spitalului, conflictul s-a soldat doar cu pagube materiale, care urmeaza sa fie evaluate. Nici personalul medical, nici pacientii si apartinatorii prezentii in UPU nu au fost afectati fizic, insa acestia au fost afectati emotional. „In urma conflictului au rezultat pagube materiale care vor fi evaluate (doua usi au fost deteriorate)” au mai transmis oficialii SJU Targu Jiu.

In imaginile surprinse de martorii la agresiunea produsa in spital se observa ca in scandal sunt implicate mai multe persoane, barbati si femei, unii dintre ei avand bate.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨