Dezmințirea Președinției Moldovei: ținutele Maiei Sandu nu costă zeci de mii de dolari

Data actualizării: 23 aprilie 2025

În ultima vreme, s-a răspândit o știre falsă pe rețelele de socializare, potrivit căreia ținutele președintei Maia Sandu ar valora până la 100.000 de dolari. Acest fals a fost însă dezmințit de Președinția Republicii Moldova. Purtătorul de cuvânt al Președintei, Igor Zaharov, a explicat că această informație face parte dintr-o serie de atacuri îndreptate împotriva lui Maia Sandu, cu scopul de a o discredita și de a crea discordie între cetățeni.

„O minciună penibilă”

Zaharov a calificat această informație drept „o minciună penibilă”, subliniind faptul că șefa statului duce o viață modestă. Maia Sandu este cunoscută pentru stilul său de viață simplu și pentru integritatea sa. Se știe că ea călătorește alături de oameni obișnuiți, în aceleași condiții ca orice alt pasager, și că își face cumpărăturile în aceleași magazine ca oricare alt cetățean.

Acuzații împotriva Kremlinului

Zaharov a sugerat că acest fals ar putea fi opera Kremlinului, întrucât acesta a fost răspândit în contextul apariției unei noi rețele de propagandă rusească, demascată recent de publicația The Insider. O mare parte dintre informațiile false distribuite de această rețea o vizează pe Maia Sandu. Potrivit declarației de avere pentru anul 2024, Maia Sandu a câștigat, din salariul de președintă a statului, 245.000 de lei, mai puțin decât în 2023. În plus, ea deține un apartament cu o suprafață de 74,5 metri pătrați, valoarea acestuia fiind de aproximativ 440.000 de lei moldovenești.


Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨