Comisarul european pentru buget Piotr Serafin in vizita oficiala la Cotroceni

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întâlnire oficială cu Piotr Serafin, comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă şi administraţie publică. Discuţiile au avut loc la Palatul Cotroceni şi au vizat teme precum alocările pentru Politica de coeziune şi Politica agricolă comună în viitorul buget al UE, precum şi găsirea de soluţii la provocările actuale din domeniile competitivităţii, apărării şi securităţii.
Turneu în cadrul statelor membre ale UE
Administraţia Prezidenţială a comunicat că vizita comisarului european în România face parte dintr-un turneu în cadrul statelor membre ale UE, având ca scop discutarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada post-2027. Aceasta vizează alinierea perspectivelor naţionale la priorităţile strategice ale Uniunii.
„Această abordare are ca obiectiv adoptarea unor decizii bugetare care să reflecte interesele comune şi să aducă beneficii concrete tuturor cetăţenilor europeni”
, a precizat Administraţia Prezidenţială.
Discuţii cu autorităţile şi părţile interesate
Preşedintele interimar a subliniat importanţa adaptării bugetului UE la condiţiile specifice ale statelor membre şi a pledat pentru menţinerea rolului politicilor tradiţionale în arhitectura viitorului buget al UE. Acesta a subliniat necesitatea unei abordări robuste care să răspundă noilor provocări geopolitice şi de securitate. În acest sens, a susţinut o distribuţie adecvată a fondurilor de apărare, cu prioritate pentru statele de frontieră, mai expuse riscurilor geopolitice, pentru a se asigura securitatea şi rezilienţa Uniunii Europene.Comisarul european a reafirmat angajamentul Comisiei Europene faţă de o proiecţie financiară ambiţioasă şi bine adaptată provocărilor viitoare, care să continue să sprijine dezvoltarea economică, competitivitatea, coeziunea şi să răspundă provocărilor în materie de securitate şi apărare în toate statele membre. În cadrul vizitei, comisarul european Piotr Serafin va vizita şi unele proiecte realizate prin utilizarea fondurilor europene la Oradea, ca model de bune practici. Vizita face parte din consultările paneuropene efectuate de Comisia Europeană înainte de prezentarea următorului buget pe termen lung al UE, planificată pentru luna iulie a acestui an.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨