Platforma Truth Social a lui Donald Trump: amestec de teorii conspirationiste si decizii politice

Donald Trump, foloseste intens platforma Truth Social pentru a amesteca declaratii politice oficiale cu teorii conspirationiste bizare, starnind ingrijorari privind influenta acestor mesaje asupra pietelor financiare si a opiniei publice. Contul oficial al lui Trump pe Truth Social, cu aproape 10 milioane de urmaritori, a devenit o platforma haotica unde anunturi de politica externa si economica alterneaza cu meme-uri bizare, teorii conspirationiste si elogii personale.
Teorii bizare si meme
Sambata seara, Trump a distribuit o teorie conspirationista extrema, publicata de un alt utilizator, potrivit careia fostul presedinte Joe Biden ar fi fost executat in 2020 si inlocuit cu clone sau roboti. Postarea a fost redistribuita fara nicio explicatie. Cateva zile mai devreme, liderul american a publicat un meme in care aparea mergand singur pe o strada intunecata, insotit de textul scris cu majuscule: ESTE INTR-O MISIUNE DE LA DUMNEZEU SI NIMIC NU POATE OPRI CE URMEAZA.
Politici de interes economic major, printre teoriile conspiratiei
Intre aceste postari controversate, Trump a publicat informatii de interes economic major. Vineri, a acuzat pe China ca a incalcat acordul comercial cu SUA, fapt care a dus la scaderi imediate pe bursa. Sambata, a anuntat retragerea nominalizarii lui Jared Isaacman pentru un post la NASA. Tot sambata, a postat despre un discurs la o uzina U.S. Steel din Pennsylvania, in care a promis cresterea tarifelor pentru importurile de otel de la 25% la 50%. De asemenea, a promovat carti scrise de sustinatori MAGA, precum dramaturgul David Mamet si jurnalista Salena Zito.
Trump a fost insa tacut in legatura cu atacul armat produs duminica langa un miting pro-Israel in Boulder, Colorado. Desi evenimentul a fost condamnat rapid de oficialii administratiei, presedintele a reactionat abia luni dupa-amiaza, numind atacul oribil si acuzand ca suspectul a intrat in tara prin politica de frontiera deschisa a lui Biden.
Intr-un climat politic deja tensionat, modul in care Donald Trump comunica pe retelele sociale, amestecand teorii absurde cu decizii oficiale, alimenteaza confuzia publica si ridica intrebari serioase despre responsabilitatea unei administratii care pare tot mai putin dispusa sa deosebeasca realitatea de fictiune.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨