Copac-monument de inspirație pentru Eminescu se prăbușește în Iași, ISU intervine de urgență

Data actualizării: 3 iulie 2025

Miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi a fost chemat să intervină în urma căderii unui copac monument al naturii, cunoscut ca sursă de inspiraţie pentru Mihai Eminescu.

Plop de mari dimensiuni prăbușit

Pe strada Plopii fără Soţ din Iaşi, un plop de mari dimensiuni, declarat monument al naturii, s-a prăbuşit pe spaţiul public, afectând un gard perimetral şi reţeaua de electricitate.


„La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mihail Sturdza al judeţului Iaşi, încadrată cu cinci subofiţeri, precum şi un echipaj de intervenţie specializat din partea operatorului de distribuţie a energiei electrice Delgaz Grid”

, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Intervenţia necesară pentru siguranţă

Intervenţia a fost necesară pentru înlăturarea pericolului de accident, prevenirea producerii unor avarii suplimentare şi restabilirea siguranţei în zonă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă subliniază importanţa notificării imediate a autorităţilor în cazul arborilor în pericol de prăbuşire sau afectaţi de condiţiile meteorologice, pentru prevenirea unor situaţii care pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨