Israel lanseaza atac preventiv asupra Iranului provocand explozii la Teheran si Natanz

Data actualizării: 13 iunie 2025

Israelul a desfasurat un atac preventiv impotriva Iranului, anunta ministrul apararii, Israel Katz. Atacul a provocat explozii in nord-estul capitalei iraniene, Teheran, si la Natanz, locul unde se afla o uzina nucleara. Se pare ca seful Gardienilor Revolutiei a fost ucis in atacurile israeliene, conform relatarilor din presa.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, si-a convocat cabinetul de securitate, in timp ce atacurile aeriene impotriva Iranului erau in plina desfasurare. Israel Katz a declarat stare de urgenta in toata tara ca urmare a actiunii Israelului in Iran. „In urma atacului preventiv al statului Israel impotriva Iranului, se asteapta in viitorul imediat un atac cu rachete si drone impotriva Israelului si a populatiei sale civile”, a spus Katz.

Atacul asupra Iranului

Conform informatiilor primite, operatiunea a fost numita „Rising Lion”. Armata israeliana confirma ca a lansat o campanie aeriana impotriva programului nuclear al Iranului. Zeci de tinte legate de programul nuclear si de alte instalatii militare din Iran sunt lovite de fortele aeriene israeliene. IDF spune ca Iranul are suficient uraniu imbogatit pentru a construi mai multe bombe in cateva zile si ca trebuie sa actioneze impotriva acestei „amenintari iminente”.


„Explozii puternice se aud in diferite locuri din capitala Teheran”, afirma televiziunea de stat.

Se aude ca sistemul de aparare aeriana al Iranului este in alerta maxima, iar Iranul a suspendat toate zborurile pe principalul sau aeroport, Imam Khomeini, transmite televiziunea iraniana de stat. Conform unui comunicat al armatei israeliene, zeci de avioane ale Fortelor Aeriene israeliene au finalizat recent lovitura de deschidere, care a inclus lovituri asupra a zeci de tinte militare, inclusiv situri nucleare din diferite zone din Iran.

Citește și:

Explozii la Natanz

„Explozii puternice au fost auzite in orasul Natanz”, care gazduieste una dintre principalele instalatii iraniene de imbogatire a uraniului, relateaza televiziunea de stat a Iranului. Iranul are doua situri nucleare subterane, la Fordo si la Natanz, si construieste tunele in muntii din apropiere de Natanz dupa presupuse atacuri israeliene de sabotaj care au vizat aceasta instalatie in trecut.

Conform televiziunii de stat iraniene, flacari si fum se puteau vedea, vineri dimineata, ridicandu-se la centrul de comanda al Gardienilor Revolutiei din Teheran.

Israelul crede, de asemenea, ca seful armatei iraniene, Mohammad Bagheri, alti membri ai conducerii militare si oameni de stiinta de rang inalt din domeniul nuclear au fost eliminati in loviturile de deschidere ale IDF asupra Iranului, scrie The Times of Israel.

Israelul se afla intr-un „punct decisiv” al istoriei sale, afirma premierul Benjamin Netanyahu intr-un discurs video. „Pilotii nostri curajosi ataca un numar mare de tinte din Iran”, a precizat el. Scopul operatiunii, spune Netanyahu, este de „a lovi infrastructura nucleara a Iranului, fabricile de rachete balistice ale Iranului si capacitatile militare ale Iranului”. Operatiunea va continua atata timp cat va fi necesar, pana la finalizarea misiunii, anunta Netanyahu, avertizand ca Iranul „are capacitati semnificative de a face rau” Israelului. „Ne-am pregatit si pentru asta”, adauga el, cerand publicului sa asculte de instructiunile Comandamentului Frontului Intern.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨