Medicul german Johannes M. judecat pentru uciderea a 15 pacienți și incendierea locuințelor acestora

Data actualizării: 14 iulie 2025

Un medic german specializat în îngrijiri paliative, supranumit „doctorul morții”, este judecat la Berlin pentru uciderea a 15 pacienți. În plus, acesta este suspectat în alte 96 de cazuri de decese suspecte, făcându-l cel mai mare criminal în serie din Germania din ultimele decenii.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi incendiat locuințele victimelor pentru a-și ascunde urmele

Johannes M., în vârstă de 40 de ani, căsătorit şi tată al unui copil, este urmărit penal pentru uciderea a douăsprezece femei şi trei bărbaţi în Berlin, între septembrie 2021 şi iulie 2024. El le-ar fi administrat pacienţilor săi, cu vârste cuprinse între 25 şi 94 de ani, un sedativ urmat de un relaxant muscular, fără consimțământul acestora. Această combinaţie provoacă „paralizia muşchilor respiratori”, urmată de „oprirea respiraţiei şi moartea în câteva minute”, potrivit procuraturii.

Majoritatea victimelor locuiau în cartiere populare din sudul sau sud-estul capitalei germane

În cel puţin cinci cazuri, medicul este suspectat că a dat foc locuinţelor victimelor sale pentru a-şi ascunde crimele. Johannes M. a studiat ştiinţific omuciderile în cadrul tezei sale de doctorat în medicină, finalizată în februarie 2013, când avea 28 de ani. La sfârşitul lunii iulie 2024, şefa sa a dat alarma la poliţie, potrivit publicației germane Die Zeit. În cadrul acestui serviciu de îngrijire la domiciliu din Berlin, ea găsea ciudat faptul că atât de mulţi pacienţi ai lui Johannes M. mureau atât de brusc.


„De ce ucid oamenii?” – aşa începea teza sa, în care se concentra în special asupra omuciderilor nedescoperite şi asupra omuciderilor de pacienţi.

Până în prezent, Johannes M. nu a mărturisit faptele. Suspectul „nu ar fi avut alt motiv decât omorul”, consideră parchetul. Acesta solicită o condamnare însoţită de recunoaşterea gravităţii deosebite a faptelor, care să atragă după sine o pedeapsă suplimentară şi interdicţia pe viaţă de a-şi exercita profesia.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨