Nicusor Dan surprins calatorind cu o cursa aeriana low-cost spre Milano

Președintele României, Nicușor Dan, a fost surprins într-o cursă aeriană low-cost cu destinația Milano, Italia. Fotografia a fost postată pe rețelele sociale de o pasageră care a relatat că președintele se afla ‘la trei locuri în fața’ sa.
Președintele și fiica sa în avion
Potrivit postării, șeful statului era însoțit de fiica sa și de un ofițer al Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Inițial, s-a sugerat că președintele ‘și-a plătit locurile să fie lângă cea mică’, însă ulterior s-a revenit asupra acestei afirmații, indicând că alocarea locurilor ar putea fi automată.
Destinația: Milano
Nicușor Dan a zburat cu un avion care avea destinația Milano, unde ar fi aterizat luni seara. Președintele nu a anunțat o vizită oficială în Italia, însă, potrivit agendei șefului statului, acesta ar urma să ajungă pe 18 iulie în Germania, unde va avea o întrevedere cu cancelarul Friedrich Merz. Președintele României a zburat, în prima sa vizită oficială din afara țării, pe 2 iunie 2025, la Vilnius (Lituania), cu un avion de transport militar de tip Alenia C-27J Spartan din flota Forțelor Aeriene Române.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨