Ministrul Justitiei discuta despre pensiile speciale ale magistratilor, obiectivul nu este taierea acestora

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a oferit recent declarații referitoare la situația pensiilor speciale ale magistraților. Potrivit acestuia, obiectivul nu ar fi tăierea pensiilor speciale, ci modificarea vârstei de pensionare pentru magistrați.
Pensiile speciale, subiect de dezbatere
În contextul în care discuțiile pe tema pensiilor speciale sunt din ce în ce mai intense, ministrul Justiţiei a intervenit cu precizări. Acesta a afirmat că pensia de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de ultimul salariu, iar în prezent, există deja o condiție, pensia nu poate să mai depășească salariul net în plată.
„În primul rând, ar trebui să spunem că obiectivul nostru, ca societate, nu ar fi să tăiem sau să reducem drepturi. Ce ar trebui să ne preocupe este un deziderat de justiţie socială. Adică să existe o uniformitate în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, să atingem o vârstă standard de pensionare, ceea ce ne-am propus prin programul de guvernare şi pentru magistraţi”, a declarat ministrul.
Reforma în statutul magistratului
Radu Marinescu a subliniat că orice reformă în ceea ce privește statutul magistratului trebuie făcută în acord cu Uniunea Europeană. În acest sens, ministrul a adus în discuție PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), unde unul dintre jaloanele care ne-a permis să atragem fonduri este legat de reforma în justiție.
„Convingerea mea este următoarea ca jurist, întotdeauna norma poate să fie schimbată, atunci când realitatea pe care ea, de fapt, o încorporează juridic, s-a schimbat. Dacă realitatea socială s-a schimbat şi aşteptările sunt altele, şi norma poate să fie modificată. Însă, într-un stat de drept, trebuie să respectăm nişte principii fundamentali. Legalitate, predictibilitate. Pensia de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de ultimul salariu şi, bineînţeles, aici ne referim la netul respectiv”, a mai declarat ministrul Justiției.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨