Viktor Medvedciuk, fostul prizonier schimbat cu Rusia, crede ca Zelenski este marioneta Occidentului

Viktor Medvedciuk, binecunoscut în trecut ca „Spionul lui Putin”, a fost arestat în 2002 de către serviciile secrete ucrainene și eliberat ulterior într-un schimb de prizonieri cu Rusia. Într-un interviu recent, acesta a făcut declarații controversate despre Volodomir Zelenski, președintele Ucrainei.
„Marioneta” Occidentului
Medvedciuk consideră că Zelenski este doar o marioneta în mâinile Occidentului și că ar putea fi înlocuit oricând cu „cu un papagal sau o maimuță dresată”. Acesta trăiește acum în Rusia, unde conduce o mișcare numită „Cealaltă Ucraină”. Medvedciuk a fost unul dintre liderii opoziției în Ucraina înainte de începerea războiului, iar la scurt timp după declanșarea invaziei ruse serviciile secrete ucrainene l-au arestat într-o acțiune spectaculoasă, sub acuzația de spionaj pentru Moscova.
„Occidentul colectiv îl poate înlocui pe Zelenski cu oricine, chiar și cu un papagal sau o maimuță dresată, dacă este avantajos pentru ei, dar acest lucru nu schimbă absolut nimic pentru ucraineni. Cert este că astăzi Zelenski e cel care se oferă țărilor occidentale ca o maimuță dresată”, a spus „Spionul lui Putin” într-o declarație pentru agenția rusă TASS.
Relații cu UE și Marea Britanie
Medvedciuk a afirmat că în relațiile cu UE și Marea Britanie, schemele de corupție în valoare de sute de miliarde de dolari sunt clar vizibile. De asemenea, a susținut că dacă Zelenski ar fi fost politicianul onest și consecvent care pretinde că este, ar fi demisionat în 2020, în timpul primului scandal de corupție legat de construcția de drumuri.
„Dar el s-a agățat de scaunul prezidențial cu o strânsoare mortală și face tot ce este imaginabil și inimaginabil pentru a rezista”, a spus el. „Iar astăzi, jucătorii Occidentului colectiv sunt mulțumiți de acest lucru”.
Viktor Medvedciuk a stat câteva luni în arest, pentru ca, în cele din urmă să fie eliberat într-un schimb de prizonieri cu Ucraina, Rusia punând în libertate mai mulți luptători ucraineni de la combinatul Azovstal din Mariupol.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨