Helsinki, capitala fara decese rutiere in ultimul an: factorii care au contribuit la acest succes

Data actualizării: 3 august 2025

Un exemplu remarcabil de siguranta rutiera vine din nordul Europei. Helsinki, capitala Finlandei, a realizat un record impresionant: niciun deces inregistrat in accidente rutiere in ultimul an. Aceasta statistica rutiera pozitiva a fost dezvaluita recent de autoritatile municipale.

Reducerea accidentelor in intreaga UE

Conform datelor, numarul deceselor in accidente rutiere este in scadere in intreaga Uniune Europeana, cu o reducere de 3% in 2024. Cu toate acestea, accidentele cu final tragic sunt inca frecvente in zonele metropolitane. De aceea, succesul inregistrat de Helsinki, un oras cu aproximativ 690.000 de locuitori, este cu atat mai remarcabil.

„Aceasta realizare se datoreaza multor factori, dar limitele de viteza sunt unul dintre cele mai importante”, a declarat Roni Utriainen, inginer de trafic in cadrul Diviziei de Mediu Urban al orasului Helsinki.

Strategii de succes

In 2021, autoritatile municipale au impus limita inferioara de viteza in majoritatea zonelor rezidentiale si in centrul orasului Helsinki. Aceasta masura a fost implementata cu ajutorul a 70 de noi radare si al unei strategii a politiei bazate pe politica nationala „Vision Zero”, cu scopul de a reduce la zero numarul accidentelor rutiere cu victime sau decese. Rezultatele au fost vizibile, numarul accidentelor mortale din Helsinki fiind in scadere de atunci.


In plus, orasul a investit in infrastructura pentru pietoni si biciclisti, inclusiv intr-o retea cuprinzatoare de piste pentru biciclete care se intinde pe mai bine de 1.500 de kilometri. A fost imbunatatita reteaua de transport public cu autobuze ecologice si autonome, iar capitala a primit finantare de la Banca Europeana de Investitii pentru o noua linie de tramvai.

Citește și:

„Aceste imbunatatiri au contribuit la reducerea utilizarii autovehiculelor si, odata cu aceasta, a numarului de accidente grave”, a declarat Utriainen. De asemenea, statisticile arata ca, intre 2003 si 2023, numarul accidentelor rutiere din oras a scazut de la 727 la doar 14.

Exemplul oferit de Helsinki este studiat cu atentie si la Bruxelles, unde Comisia Europeana face presiuni pentru reducerea numarului de accidente mortale pe sosele. Pentru majoritatea tarilor membre, obiectivul UE pentru 2018 de a reduce la jumatate numarul deceselor cauzate de accidentele rutiere pana in 2030 pare inca departe de a fi realizat.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨