Fără bilet de trimitere la medic pentru bolnavi: Ministerul Sănătății simplifică accesul la tratament. Cine beneficiază de această măsură

Data actualizării: 13 august 2025

Începând cu luna august 2025, pacienții cu boli cronice înscriși în programele naționale de sănătate nu vor mai avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie pentru a ajunge la un specialist. Ordinul a fost semnat de ministrul Alexandru Rogobete și de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, și urmărește reducerea birocrației și scurtarea timpilor de așteptare pentru tratament.

Potrivit autorităților, măsura este gândită pentru a le oferi bolnavilor acces direct și rapid la îngrijirea de care au nevoie, fără etape intermediare care întârzie procesul.

Cine va merge la medic fără bilet de trimitere

Schimbarea îi vizează pe pacienții care urmează tratamente constante și care fac parte din programe naționale specifice. Eliminarea biletului de trimitere le permite acestora să se adreseze direct medicilor specialiști, fără să mai fie obligați să treacă mai întâi pe la medicul de familie.


„Debirocratizarea și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale esențiale reprezintă o prioritate clară pentru noi. Ne-am angajat în fața oamenilor că vom reduce barierele inutile din sistem și că vom construi un traseu medical mai simplu, mai rapid și mai corect pentru pacienți. Venim cu un pas concret în această direcție. Împreună cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, domnul dr. Horațiu Moldovan, am semnat un ordin comun care elimină obligativitatea biletului de trimitere pentru pacienții cu afecțiuni cronice care sunt înrolați în anumite programe naționale de sănătate. Este o măsură care va reduce timpii de așteptare, va simplifica accesul la tratamente și va ajuta pacienții să beneficieze mai repede de îngrijirile de care au nevoie”, a transmis ministrul Alexandru Rogobete pe Facebook.

Lista pacienților care pot merge direct la medicul specialist, fără bilet de trimitere, include mai multe categorii de afecțiuni și specialități. Cei diagnosticați cu diabet zaharat, boli metabolice sau tulburări de nutriție pot ajunge direct la medicii din programul național dedicat acestor patologii. Persoanele cu boli rare vor avea acces direct la specialiști din alergologie, cardiologie, endocrinologie, neurologie, oncologie și alte domenii implicate în monitorizarea și tratamentul lor.

Citește și:

Pacienții înscriși în Programul Național de Control al Tuberculozei pot merge direct la medicul pneumolog, fără a trece prin filtrul medicului de familie. În cazul persoanelor cu HIV/SIDA, acestea vor avea acces direct la medicii infecționiști din programul național dedicat. Pentru zona de sănătatea femeii și copilului, măsura asigură acces direct la obstetrică-ginecologie și genetică medicală, atât pentru diagnostic prenatal, cât și postnatal.

Potrivit Ministerului Sănătății, scopul acestei modificări este simplificarea traseului medical pentru bolnavii cronici deja înrolați în programele naționale, astfel încât aceștia să primească tratament și monitorizare într-un timp cât mai scurt și fără proceduri birocratice suplimentare.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨