Noul traseu turistic Bucharest City Tour, disponibil zilnic incepand de astazi

Bucharest City Tour, noua linie turistică a Capitalei, intră în funcțiune de astăzi, oferind curse zilnice, la intervale de 30 de minute, între orele 10.00 și 22.00.
Traseul Bucharest City Tour
Autobuzele etajate ale Societății de Transport București (STB SA) vor pleca de la Casa Presei, pe un traseu ce include zone de referință ale Capitalei: Bd. Regele Mihai I, Șos. Pavel Kiseleff, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Națiunile Unite, Bd. Libertății, Bd. Unirii, Piața Unirii, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. General Gheorghe Magheru, Piața Română, Bd. Lascăr Catargiu, Piața Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Mareșal Constantin Prezan și Bd. Regele Mihai I.
Societatea de Transport București: „Publicul călător va putea utiliza linia turistică Bucharest City Tour pentru o plimbare prin câteva zone de referință ale Capitalei.”
Costul biletelor
O legitimație de călătorie costă 70 de lei pentru 24 de ore de la momentul validării. Prețul unei legitimații de călătorie pentru copiii cu vârsta între 7 și 14 ani este de 35 de lei. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de transport gratuit.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨