Sindicaliștii din administrație protestează și amenință cu greva generală în București

Data actualizării: 14 septembrie 2025

Sindicaliştii din administraţie ies în stradă. Nemulţumiţi de măsurile anunţate de Executiv, se tem că vor genera un blocaj în acest sector de activitate. Ei nu exclud posibilitatea unei greve generale dacă aceste măsuri vor fi puse în practică.

Protest în Piața Victoriei

Reprezentanţii protestatarilor au anunţat că de la ora 10:00, vor fi prezenţi în Piaţa Victoriei, unde vor rămâne până la ora 13:00. În cursul zilei, se vor deplasa pe traseul: Piaţa Victoriei – Şos. Berzei – Buzeşti – Str. Vasile Pârvan – Pod Haşdeu – Str. BP Haşdeu – Bd. Naţiunilor Unite – Parc Izvor. Între orele 14.00 – 15.00, este programată o adunare publică la Palatul Parlamentului.

„În cazul în care Primul-ministru nu va renunţa la politicile adoptate «din pix» şi fără fundament real, protestele organizaţiilor noastre vor continua şi se vor radicaliza, culminând cu greva generală în sector, pentru ca drepturile şi interesele legitime ale angajaţilor în faţa unor măsuri abuzive, care ameninţă stabilitatea funcţiei publice şi calitatea serviciilor publice oferite cetăţenilor, trebuie apărate”, au avertizat sindicaliştii.

Revendicările sindicaliștilor

Sindicaliştii solicită respectarea drepturilor fundamentale: la muncă, la stabilitate şi carieră în funcţia publică, la condiţii de muncă decente, la negociere colectivă şi autonomie locală. Ei se opun mandatelor temporare şi testărilor periodice impuse funcţionarilor publici, măsuri care, în opinia lor, ar conduce la politizarea administraţiei şi la destabilizarea resursei umane. Cer respingerea modificărilor la Codul administrativ ce încalcă dreptul constituţional la muncă, în special cea privind crearea forţată a jumătăţii de funcţionar public pe posturi ocupate.


Alte revendicări includ realizarea de analize reale de impact social şi financiar înaintea oricărei reduceri de personal, luând în considerare efectele asupra contribuţiilor sociale, veniturilor bugetare, şomajului şi costurilor suplimentare generate de externalizarea serviciilor publice.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨