Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației Daniel David respinsă de Senat

Data actualizării: 15 septembrie 2025

Senatul a respins moțiunea simplă intitulată „În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj!”. Aceasta a fost depusă de parlamentarii Opoziției cu scopul de a cere demisia ministrului Educației, Daniel David, și anularea măsurilor ce au afectat învățământul preuniversitar și superior. Printre acestea se numără majorarea normei didactice și tăierea burselor. Cu toate acestea, moțiunea a fost respinsă, înregistrând 82 de voturi împotriva și 40 în favoare.

Reacția ministrului Educației

În cadrul dezbaterii, Daniel David a susținut că educația este în pericol, iar atunci când un sistem produce aproape 50% analfabetism funcțional, devine un risc de securitate rațională. „Dacă nu suntem atenți, țara va deveni o civilizație eșuată, sub obscurantism”, a declarat ministrul.

„Am această ocazie, oportunitatea, sper eu, să le clarific și să ne punem de acord într-o manieră rațională. Și să vedem dacă, pe viitor, putem construi ceva pentru educație. Încep prin a spune că, da, educația este în pericol. Educația este în pericol de mai mult timp în această țară. Prin raportul QX, pe care și grupul AUR știu că l-a susținut, în diagnosticul pe care l-am făcut, am arătat foarte clar că suntem într-o situație critică, atât în cercetare, cât și în educație.”

Ministrul a atras atenția că, în condițiile actuale de criză fiscal-bugetară, creșterea normei didactice cu două ore a devenit o necesitate. El a mulțumit celor de la AUR și celor care au votat moțiunea pentru că au adus în discuție probleme importante.


Inițiativa AUR

Moțiunea a fost depusă de liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, și a fost semnată de 38 de senatori din Opoziție. Inițiatorii moțiunii au atras atenția asupra crizei fără precedent din domeniul educației și au criticat măsurile de austeritate aplicate de ministrul David.

Citește și:

„Educația a ajuns copilul ilegitim al Guvernului, rodul unei alianțe politice dăunătoare, care împinge România spre un viitor sumbru.”

Propunerile lor includeau anularea imediată a măsurilor care vizează învățământul preuniversitar și superior, restaurarea statutului respectabil al profesorilor și finanțarea educației către pragul minim de 6% din PIB.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că își va da demisia dacă moțiunea simplă depusă de AUR va fi adoptată.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨