Scriitorul și traducătorul Răzvan Codrescu a murit luni la vârsta de 62 de ani. Potrivit unui mesaj al Patriarhiei Române, Răzvan Codrescu a murit după „o intensă suferință”, transmite Mediafax.

„Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viaţă, după o intensă suferință, a domnului Răzvan Codrescu, poet și eseist creștin, traducător, editor, apologet și elegant mărturisitor al spiritualității ortodoxe”, se arată în mesaj.

Răzvan Codrescu s-a născut în 7 mai 1959 la București. A studiat la Facultatea de Litere a Univesrității București și a fost scriitor, publicist, editor, director literar al editurii Christiana și redactor șef al revistei Lumea Credinței.

A publicat mi multe volume de poezii, printre care „Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete”, „Acatistele Sfinților Arhangheli…”, dar și volume de eseuri și traduceri, inclusiv din Dante Alighieri, „Infernul”, 2006).

Mesaje de condoleanțe

Mihail Neamțu a postat pe un grup dedicat bibliofililor, „Clubul Marilor Cărți”, un mesaj după decesul scriitorului Codrescu, compus de Teodor Baconschi.

„Am primit cu multă întristare vestea că poetul, eseistul, traducătorul, editorul și mai cu seamă omul de impecabil caracter Răzvan Codrescu s-a stins. A fost un rar întâlnit mărturisitor creștin, o personalitate integră, care nu a cunoscut nici compromisul, nici dubla măsură. Un talent literar strălucit, un polemist savuros și mereu elegant, un îndrăgostit al României ideale, oricât de mult l-ar fi durut România reală.”Plecarea lui aduce o mare pierdere…Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepților!”

Și pagina Memorialul Închisoarea Pitești a postat un mesaj de adio pentru Codrescu.

„În această dimineață a plecat la Domnul Răzvan Codrescu (Vasile Adolf Marian pe numele de botez). Un prieten drag și un colaborator al Editurii Manuscris, căruia îi datorăm multe din cărțile noastre.În același timp, a fost unul dintre puținii curajoși care, cu riscul carierei sale, a vorbit public despre detenția politică anticomunistă în vremuri în care puțini o făceau. Dumnezeu să îl odihnească!”, au scris reprezentanții pe pagina de socializare.

Citeste si: ECONOMISEȘTE acum bani la factura ta de curent ELECTRIC! Totul este simplu și rapid. Vezi câtă economie poți să faci complet GRATUIT!