Atunci când ne propunem să mergem la cumpărături putem avea surprize neplăcute. În ultimii ani piața a fost invadată de fructe și legume tratate chimic. De cele mai multe ori produsele nu sunt de cea mai bună calitate. Celebrele roșii tratate chimic, de cele mai multe ori aduse din importuri, au gustul cel puțin îndoielnic. Nu mai vorbim de aspectul exterior și interior.

Efectele roșiilor tratate chimic

Fructele și legumele proaspete sunt în mod inerent mai susceptibile de deteriorare prin temperaturi ambientale ridicate și umiditate. Astfel că majoritatea culturilor ajung să fie tratate chimic. Din păcate roșiile tratate chimic ajung să-și piardă gustul. Pe de altă parte este de înțeles dorința producătorilor de a avea culturi masive, dar trendul de forțare a creșterii acesor legume nu duce la nimic bun.

Roșiile cultivate local pot fi cel mai bun pariu pentru sănătate și gust. În încercarea de a crea fructe ferme, rotunde, rezistente la dăunători, agricultura mare a scos din greșeală gena aromei. În plus, roșiile sunt, în general, culese devreme, astfel încât să nu fie prea coapte până când ajung în magazin.

Din păcate, odată cu evoluția tehnologiilor, dar și a cererii marii, producătorii au început să folosească substanțe chimice pentru a forța creșterea. Fie că ne referim la banalele roșii, sau la alte produse, corporațiilor le pasă de patru lucruri.

Este vorba de dimensiune, greutate, identitate și culoarea. Marii producători  consideră aroma o irelevanță. Departe de secțiunea de produse, problemele cu roșiile din magazin nu se termină doar cu insipiditatea lor generală. Substanțele chimice folosite pentru a produce randamente din ce în ce mai mari îi îmbolnăvesc pe oameni.

Supermarketurile sunt invadate de astfel de roșii

Odată cu conceptul de globalizare, care se aplică inclusiv aici, piețele a fost invadate de produse artificial crescute, inclusiv de roșii tratate chimic. Marea lor majoritate sunt tratate chimic, ceea ce le reduce din calitate și, implict gust.

Într-un interviu acordat celor de la Digi24, Vasile Stoleru, profesor de legumicultură de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, a vorbit despre flageul roșiilor tratate chimic. Conform unor date statisitice, spune profesorul, în supermarketuri roșiile nu vin din producțiile eco, locale, ci din importuri.

De exemplu, un fruct care este stimulat, este un fruct deformat, nu este uniform, are o zona pistilară alungită. Asta înseamnă că este un fruct care este tratat cu substanțe biostimulatoare.

Dacă îl tăiem se poate observa că inima fructului este de culoare albicioasă, ceea ce înseamnă că a fost un fruct forțat, comparativ cu un fruct uniform, care să aibă aceeași culoare.”, spune Vasile Stoleru la Digi24.ro.

Trendul de a trata legumele și fructele chimic nu face altceva decât să distrugă gustul, dar există și riscul unor îmbonăviri. De aceea specialiștii recomandă, atât cât se poate, să cumpărăm de la producători locali carenu folosesc metode artificiale de creștere a acestora.