Alegeri prezidențiale 2025 – Interdicții pentru candidați și susținători după finalul campaniei electorale

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00. Unsprezece candidați au intrat în cursa pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni, iar legea interzice propaganda electorală în intervalul sâmbătă, ora 7:00, și duminică, ora 21:00, adică atunci când se încheie votarea pe teritoriul României.
Propaganda electorală – ce presupune?
Propaganda electorală presupune: afişarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea şi/sau difuzarea de materiale publicitare politice de orice tip care se referă la alegerile pentru preşedintele României; difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile prezidenţiale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate; sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiţi candidaţi.
Interdicții pe durata votului
Pe lângă acest lucru, cei care organizează evenimente și participanții la aceste evenimente nu pot derula acțiuni de propagandă electorală. În plus, transmitearea unor mesaje text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii de vot intră în sfera acțiunilor de tip propagandă electorală. În același timp, promisiunea de a acorda beneficii și recompense pentru participarea la vot sau votarea unui anumit candidat este interzisă.
Informații relevante cu privire la procesul de votare din diaspora, care a început de joi seară, 2 mai, pot fi găsite pe Digi24.ro. În cadrul campaniei electorale, Digi24.ro și Digi24 au prezentat profilele celor unsprezece candidați care s-au înscris în cursa pentru Palatul Cotroceni: Elena Lasconi, George Simion, Nicușor Dan, Victor Ponta, Crin Antonescu, Lavinia Șandru, John Ion Banu-Muscel, Sebastian Popescu, Daniel Funeriu, Silviu Predoiu, Cristian Terheș.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨