În ultima perioadă vremea a fost destul de capricioasă, iar temperaturile au variat în ultimele zile. Vineri, meteorologii au venit cu noi precizări în ceea ce privește starea vremii pentru intervalul vineri-sâmbătă.

Precipitații mixte și polei

Astfel potrivit informării transmise de ANM începând de vineri 29 ianuarie, ora 18 și până sâmbătă, 30 ianuarie, ora 10:00 în mai multe zone din țară o să apară lapovița și ninsoarea, dar și poleiul. După cum au mai transmis meteorologii, în acest interval precipitațiile mixte și vântul puternic își vor face simțită prezența. Iar în zone din centrul, sudul și estul țării mai ales se va depune și un strat de polei.

Poleiul se va depune și la altitudini mai mici de 1400 m. Ceea ce va duce la o topire parțială a stratului de zăpadă.

În plus, potrivit aceleași atenționări, în special în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, cantitatea de apă va trece în anumite zone de  15 – 20 l/mp. În timp ce la munte, mai ales la altitudinile  de 1700 m o să ningă și se vor înregistra intensificări ale vântului, care va ajunge la 60 – 70 km/h, la rafală spulberând zăpada.

De asemenea, acest tip de fenomene se va înregistra și în seara de 31 ianuarie. Dar și în  noaptea de duminică spre luni (31 ianuarie / 1 februarie) în zona estică, sud-estică și centrală, dar și la munte.

Alertă ANM! Vremea rea afectează România. Cod galben de vânt în 6 județe!
Foto: pressalert.ro

Cod galben de vânt

Potrivit unei alte atenționări emise de meteorologi, în șase județe din țară este cod galben de vânt puternic și ninsori însemnate cantitativ. La altitudinea de  peste 1.800 de metri. Județele incluse în avertizarea de cod galben sunt: Argeş, Prahova, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea și Dâmbovița.

La București precipitații slabe

Tot în același interval de timp, respectiv 29 – 30 ianuarie, potrivit ANM în București se vor înregistra  înnorări. Iar spre sfârșitul nopții își vor face apariția și precipitații slabe sub formă de ploaie sau lapoviță, ceea ce va duce la formarea poleiului. Temperatura minimă înregistrată în acestă perioadă va fi cuprinsă -2 și 0 grade.