Alerta meteo actualizata: temperaturi scazute si precipitatii pana marti seara, cod galben de vijelii si vant puternic

Data actualizării: 19 mai 2025

Actualizarea alertei meteo de luni aduce vești neplăcute pentru întreaga țară. Până marți seară, temperaturile vor fi scăzute, va ploua, iar în zonele înalte vor fi semnalate lapoviță și ninsoare. Vântul va bate cu putere, iar ANM anunță și instituirea unui cod galben de vijelii și vânt puternic la nivel național, până luni seara.

Informare generala de vreme rea

Potrivit ANM, în intervalul 19 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20, țara se află sub o informare generală de vreme rea. „Vor fi averse luni în cea mai mare parte a țării, iar marți cu precădere în nord-vest și centru. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30 l/mp”, potrivit anunțului meteorologilor.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 3…6 cm). Conform ANM, temporar, vântul va avea intensificări, luni în toate regiunile, iar marți cu precădere în cele estice, cu viteze în general de 40…60 km/h, iar la munte de peste 80…90 km/h.


Valori termice mult sub medii

Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minimele între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

Citește și:

În intervalul 19 mai, ora 10 – 19 mai, ora 21, în toată țara, vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50…70 km/h, iar la altitudini mari de 90…110 km/h. În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, jumătatea sudică a Moldovei, nordul Munteniei și al Dobrogei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină.

În intervalul 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06, în Carpații Meridionali și de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu viteze de 90…100 km/h.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨