Caramitru se referă la medicii care de la debutul pandemiei s-au poziționat împotriva regulilor de protecție, cum ar fi portul măștii sau închiderea magazinelor. El este de părere că acești doctori trebuie scoși din sistem, fiindcă sunt niște șarlatani psihopați.

El consideră că un doctor sau un angajat în sistemul sanitar care nu crede în vaccinuri este ca un inginer de poduri care nu crede în matematic, sau un șofer de autobuz care nu „ar crede” că frânele trebuie folosite.

Andrei Caramitru: Acești medici trebuie scoși din sistem

De aceea el spune că acești medici trebuie scoși din sistem, fiindcă nu sunt doctori, sunt șarlatani psihopați care riscă viața pacienților.

„Nu o spun doar eu – o spun italienii, francezii, englezii, maghiarii, polonezii – toți merg în direcția de a face vaccinul obligatoriu pentru angajații din sistemul de sănătate sau dacă nu – dați afara și sancționați”, scrie Andrei Caramitru pe Facebook.

Jigniri fără număr la adresa protestatarilor

Nu este prima dată când Caramitru folosește un limbaj jignitor la adresa celor care nu cred în coronavirus sau în vaccin. În urmă cu o săptămână, el a criticat aspru protestatarii, pe care i-a numit analfabeți funcționali.

Andrei Caramitru dă cu pumnul în masă: Nu sunt doctori, sunt șarlatani sau psihopați! Trebuie scoși din sistem!
Medicul pneumolog, Flavia Groșan

El declara săptămâna trecută că cei care au participat la protest stau cu părinții, fiindcă nu au bani de chirie. Conform acestuia, când se întorc acasă de la proteste, părinții vor primi un cadou, referindu-se la Covid-19, iar peste două săptămâni nu vor avea unde să se ducă să se trateze, se vor sufoca în case.

Mii de români au protestat săptămâna trecută împotriva noilor reguli de restricție, impuse în contextul creșterii cazurilor de infectare cu coronavirus. Situația pandemiei este foarte gravă la noi în țară, la terapie intensivă nemaifiind locuri libere. Se pare că deși situația este critică, oamenii s-au săturat de restricții și vor libertate. În timpul protestelor, ei nu au respectat măsurile de protecție, motiv pentru care se așteaptă ca numărul cazurilor de infectare să crească mult mai mult.