Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență conform căruia anumiți elevi vor putea circula gratuit cu transportul în comun în altă localitate. Totuși, pentru a primi gratuitatea, elevii trebuie să respecte anumite reguli.

Care sunt condițiile pentru ca elevii să aibă gratuitate la transportul în comun

Pentru a beneficia de transportul în comun gratuit, elevii și studenții trebuie să respecte anumite reguli. În primul rând, aceștia trebuie să aibă vârsta de până la 26 de ani. Totodată, ei trebuie să locuiască la o distanță de peste 50 de km de locul în care își urmează cursurile.

De asemenea, o altă veste bună este reprezentată de faptul că atât elevii, cât și studenții, ar putea beneficia de decontarea unei părți din plata cartelei de metrou.

Mai clar, conform proiectului de OUG, elevii din învățământul preuniversitar acreditat, cu vârsta de până la 26 de ani, vor beneficia de gratuitate la transportul local rutier, transportul naval, transportul cu metroul, precum și transportul feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic.

Regulile pe care elevii trebuie să le respecte

Elevii care nu pot face școala în localitatea de domiciliu vor beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, între localitatea de domiciliu și localitatea unde este situată unitatea de învățământ la care aceștia studiază, pe durata cursurilor școlare. Această decontare se va face de la Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Elevii vor primi banii înapoi doar dacă localitatea în care locuiesc este situată la 50 de km de localitatea unde se află școala. Dacă aceștia locuiesc în internat sau în gazdă, ei vor primi decontarea a 8 călătorii sud-întors pe semestru. De asemenea, elevii pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în următoarea lună.

Anunț important pentru sute de mii de români! Vor beneficia de gratuitate la acest lucru

„ Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (2), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare”, se arată în document.

Anunț important pentru elevii cu probleme cronice

De asemenea, dacă elevii se deplasează de la domiciliu către școală la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc în gazdă sau în internat, ei vor beneficia de decontarea sumei aferente distanței de 50 km, la care se va adăuga 1 leu/km/lună în cazul distanțelor ce depășesc 50 km.

De asemenea, elevii care suferă de boli cronice și vor avea nevoie de însoțitor primesc o veste bună. Aceștia vor avea gratuitate la orice mijloc de transport, pentru deplasările efectuate în vederea evaluării, monitorizării sau tratamentului.