Se întâmplă în Grecia, acolo unde autoritățile plănuiesc ca până la sfârșitul acestei luni să fie vaccinate anti – coronavirus absolut toți cetățenii care au mai mult de 30 de ani.

Astfel, până când luna mai se va încheia, toată populația adultă a Greciei de peste 30 de ani ar trebui să fie vaccinată anti – Covid – 19.

Scopul principal este ca până la finalul acestei luni toți adulții să primească cel puțin o doză de vaccin anti – coronavirus.

Anunț important! Se extinde campania de vaccinare din această țară

Campania de vaccinare anti – coronavirus va fi accelerată în perioada următoare cu scopul ca Grecia să redeschidă în condiții de siguranță sezonul turistic.

Conform EFE, și Agerpres, Grecia a primit primii turiști la începutul acestei luni, cu ocazia Paștelui ortodox. Sezonul turistic se deschide oficial la sfârșitul acestei luni. Autoritățile se pregătesc intens pentru a primi din nou turiști.

Sfârșitul lunii mai reprezintă și data la care se va relansa economia țării, care în mare parte se bazează pe turism.

Campania de vaccinare din Grecia

În prezent, în Grecia, cetățenilor care au vârste cuprinse între 30 și 44 de ani li se permite să se programeze pentru a se vaccina anti – coronavirus.

Persoanele care fac parte din grupele de vârstă 30 – 39 și 40 – 44 au opțiunea să se vaccineze doar cu serul produs de AstraZeneca. De săptămâna viitoare, persoanele care au vârste cuprinse între 44 și 49 de ani se vor putea vaccina cu oricare din serurile existente pe piață.

În principiu, campania de vaccinare cu serul AstraZeneca / Oxford se adresează persoanelor mai tinere.

Media zilnică de vaccinuri administrate în Grecia este de 60 000 de doze. Ritmul campaniei de vaccinare a crescut față de săptămânile precedente.

Urmează ca media zilnică de doze administrate să crească la 100 000. În total, peste 2 milioane de persoane au primit prima doză în Grecia, reprezentând 19,6% din populaţie, iar 8,5% au primit ambele doze.