Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Cristian Oancea, spune că pandemia de coronavirus a trecut, însă de virusul Sars-CoV-2 se va mai vorbi încă 10-12 ani de acum încolo.  Medicul pneumolog Cristian Oancea a precizat că vor mai urma și alte replici ale virusului, însă nu atât de puternice ca cele de până acum, datorită vaccinării. El trage un semnal de alarmă și le spune oamenilor că pentru a evita această loterie este bine să se vaccineze.

Medic: Mai bine previi, decât să ajungi la spital!

„Mai bine previi, decât să ajungi la spital. Avem un vaccin eficient care ajută să nu se facă boala. Ce a fost greu s-a încheiat. Valul doi a fost foarte greu, valul trei a venit rapid şi ne-a întins corzile la maxim. Vor mai urma replici şi alte valuri. Gripa AH1N1, care a apărut în 2010, încă era aici până recent”, spune medicul Cristian Oancea potrivit Adevărul.ro.

Totodată, doctorul Cristian Oancea a mai declarat că foarte multă lume se întreabă de ce nu mai avem printre noi virusul gripal. El a răspuns la această întrebare aflată pe buzele tuturor și a subliniat că măsurile de protecție împotriva Covid-19, cum ar fi purtatul măștii de protecție, dezinfectatul pe mâini a dus la scăderea numărului de alergii.

„Se va mai vorbi 10-12 ani de Sars-CoV-2”

Cristian Oancea a mai declarat că se va mai vorbi de SARS COV-2 încă 10-12 ani de acum încolo, fiindcă tulpina dominantă a fost Sars CoV 2 și a luat locul tulpinii mai slabe.

Anunț sumbru! Un medic celebru rupe tăcerea: Se va mai vorbi 10-12 ani de SARS-CoV-2

„Replicile nu vor mai fi puternice, pentru că avem şi vaccinarea, o să apară şi aceste terapii curative pentru SARS Cov2”, a mai spus Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara şi prorectorul Universităţii de Medicină.

Peste 30.000 de români au murit din cauza pandemiei de coronavirus

De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent au fost înregistrate 1.078.863 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre aceștia, 1.042.898 de pacienți au fost declarați vindecați. Din păcate, virusul ucigaș a luat viețile a zeci de mii de români. Până astăzi, 30.815 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<