Tensiunile cresc la granița Ucrainei cu Rusia, iar discuțiile care au avut loc până acum nu au ajuns la niciun rezultat, cu toate că scopul lor era de a ajunge la un numitor comun.

Pe acest fond, purtătorul de cuvânt de la Kremlin a venit cu o declarație surprinzătoare.

Anunțul Rusiei trimite o undă de șoc la nivel mondial! Se întâmplă în ianuarie și februarie

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, spune că Vladimir Putin nu exclude o nouă discuție cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden, asta după ce anterior el a spus că declarațiile președintelui american nu ajută la detensionarea crizei. Din contră, riscă să destabilizeze situația actuală, scrie CNN.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Rusiei spune în ce condiții ar putea avea loc un dialog între cei doi președinți.

„Nu excludem ca, după ce luăm cunoștință de răspunsul SUA la garanțiile de securitate cerute de Rusia, cei doi șefi de stat să considere că ar fi potrivit să ia legătura și să discute (…) Credem că, în orice caz, o astfel de comunicare poate fi salutată și de folos pentru ambele state”, a spus Dmitri Peskov.

El spune că o nouă discuție va avea loc după ce Rusia va evalua răspunsul în scris din partea SUA, pe tema garanțiilor de securitate, adăugând că au existat unele semne pozitive din partea NATO și SUA.

„Neadmiterea Ucrainei în NATO pe termen scurt nu înseamnă respingerea admiterii Ucrainei în Alianță pe termen mediu”, a estimat el. „Toate acestea ar trebui clarificate”, a conchis oficialul rus.

Rusia a anunțat noi exerciții navale

Ministerul rus al Apărării a anunțat că țara va face mai multe exerciții navele în Atlantic, Arctica, Pacific şi în Marea Mediterană, pe fondul acutizării tensiunilor cu Occidentul. Aceste exerciții vor avea loc în ianuarie și februarie.

„În total, peste 140 de nave de război şi vase de sprijin, peste 60 de avioane, 1.000 de echipamente militare şi aproximativ 10.000 de militari urmează să ia parte” la aceste manevre, potrivit Ministerului rus al Apărării, care adaugă că marina rusă va efectua o serie de exerciții în toate zonele de responsabilitate a Forțelor navale.

Rusia mai spune că aceste exerciţii vor avea loc atât „în apele şi mările adiacente teritoriului rus”, cât şi „zonele importante pe plan operaţional din oceanul planetar”.

„Exerciţii distincte vor avea loc în apele Mării Mediterane, ale Mării Nordului, în Marea Ohotsk, în partea de nord-est a Oceanului Atlantic şi în Oceanul Pacific”, mai precizează comunicatul.

Ministerul rus al Apărării mai spune că ”obiectivul principal este utilizarea forţelor navale, aeriene şi spaţiale pentru protejarea intereselor naţionale ruse în oceanele lumii şi pentru contracararea ameninţărilor militare împotriva Rusiei dinspre mări şi oceane”.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<