Gina Pistol și Smiley își încearcă norocul în film – iar pentru Smiley este chiar primul său rol principal, cu totul diferit de ipostazele în care a mai apărut. În ce producție vor apărea cei doi?

Gina Pistol și Smiley formează cuplul preferat din showbiz al românilor, care le-au urmărit cu sufletul la gură relația, dar și veștile despre primele luni ale fiicei lor, Josephine Ana Maria. Momentan mica familie se relaxează departe de casă, sub razele soarelui din Seychelles, înainte de ceea ce se anunță încă un sezon plin în carierele lor în entertainmentul românesc. Pentru Smiley urmează premiera unui nou sezon al emisiunii Românii au talent, pe care o co-prezintă alături de Pavel Bartoș, dar și lansări muzicale… și mai ales premiera filmului în care își joacă primul său rol principal.

Și asta pentru că Gina Pistol și Smiley au strecurat, între multele lor proiecte, și filmările la Odată pentru totdeauna. Este vorba despre un proiect regizat de Iura Luncașu, realizatorului unor producții precum Minte-mă frumos, Faci sau Taci, Investitorii sau Inimă de țigan.

Smiley nu este străin de astfel de proiecte, apărând în seriale precum Cu un pas înainte sau Triplusec, dar acum este vorba, pentru el, de cu totul altceva: un rol principal dramatic. Așa că Gina Pistol și Smiley fac echipă și la muncă, nu doar acasă, dat fiind faptul că și prezentatoarea Antena 1 are un mic rol în film. Alături de Smiley, în film apar Ada Galeș, Augustin Viziru și Cosmin Natanticu.

Smiley joacă rolul lui Alex, un regizor care a găsit succesul, dar nu și mulțumirea, motiv pentru care se confruntă cu o depresie care îl determină să se reîntoarcă în satul natal.

O sursă apropiată producției a declarat mai multe publicației Click despre proiectul în care sunt implicați Gina Pistol și Smiley: „Proiectul a fost învăluit în mister, fiind filmat în pandemie, și nu s-a dorit să se afle mai multe amănunte despre el mai ales pentru că era o dramă și Smiley nu mai jucase în astfel de proiecte. A mers totul ca pe roate și filmările au durat câteva săptămâni, departe de București. Smiley nu a fost singur, mai ales că și Gina are un rol simpatic în această producție”. Încă nu a fost anunțată premiera filmului Odată pentru totdeauna.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<