Comisia Europeană propune un nou document care să fie implementat la nivelul Uniunii Europene (UE). Este vorba despre un portofel digital care va cuprinde practic mai multe documente.

Propunerea Comisiei Europene este crearea unui sistem prin care cetățenii europeni să poată fi legitimați și digital. De acest portofel electronic ar urma să beneficieze absolut toți cetățenii europeni, cât și rezidenții care trăiesc în Uniunea Europeană (UE).

Portofelele digitale ne vor ușura viețile

Conform Executivului comunitar, cetățenii vor putea fi identificați astfel mult mai ușor. Portofelul digital va putea fi pe telefon, iar doar cu un clic posesorii se pot legitima ori de câte ori au nevoie.

Portofelul digital va putea fi folosit spre exemplu pentru anumite servicii din online. Acest nou document va trebui să fie acceptat pe viitor de către marile platforme. Portofelul electronic ne-ar putea ajuta de exemplu să ne dovedim vârsta atunci când o platformă online solicită această informație.

Trebuie menționat faptul că portofelul de identitate digitală nu va fi utilizat în mod obligatoriu de toată lumea. Rămâne la latitudine fiecăruia dacă vrea sau nu să dețină un astfel de portofel electronic.

„Identitatea digitală europeană ne va permite să facem în orice stat membru lucrurile pe care le facem şi la noi în ţară fără costuri suplimentare şi fără obstacole, indiferent că este vorba de închirierea unui apartament sau de deschiderea unui cont bancar în afara ţării”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, conform Digi24.

Aceste portofele digitale ar trebui să faciliteze relația dintre cetățenii europeni ți administrațiile naționale. Ne va fi util un astfel de document când, spre exemplu, vom avea nevoie să ne depunem o declarație fiscală și vrem să scutim timp.

Mai mult, portofelul electronic va fi util chiar și pentru tinerii care intenționează să aplice la o facultate europeană.

 „Cetăţenii UE aşteaptă nu numai un nivel ridicat de securitate, ci şi facilitate, atunci când interacţionează cu administraţiile naţionale, de exemplu pentru depunerea declaraţiei fiscale, sau pentru înscrierea la o universitate europeană unde trebuie să se identifice în mod oficial. Portofelele de identitate digitală europeană le oferă acestora o nouă posibilitate de a stoca şi utiliza date pentru diverse tipuri de servicii, de la efectuarea check-in-ului într-un aeroport până la închirierea unui autoturism…Întreprinderile noastre europene, mari şi mici, vor beneficia la rândul lor de identitatea digitală şi vor putea oferi o gamă largă de noi servicii, având în vedere că propunerea oferă o soluţie pentru servicii de identificare fiabile şi sigure”, a declarat la rândul său comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) vor pune la dispoziția cetățenilor portofele digitale.

Apare un nou document pentru cetățenii europeni! Ce se va întâmpla cu buletinele noastre

Citeste si: ECONOMISEȘTE acum bani la factura ta de curent ELECTRIC! Totul este simplu și rapid. Vezi câtă economie poți să faci complet GRATUIT!