ISU Prahova anunță că nu mai puțin de 50 de hectare de vegetaţie uscată din comuna Gura Vadului căzuseră, luni seară pradă focului.

Focul a fost stins cu ajutorul pompierilor, dar şi datorită unei echipe formate din localnici. Intervenţia a fost una dificilă din cauza vântului şi a umidităţii scăzute din ultimele zile, care au accelerat dezvoltarea incendiului, mai spune ISU. A ars vegetaţia uscată, lăstărişul şi mărăcinişul.

Cutumă locală

Incediul nu este o noutate pentru zonă. În 2020, 22 incendii de vegetaţie uscată  au fost reperate în localităţile Urlaţi, Ceptura, Izvoarele, Tinosu, Boldeşti-Scăieni (2), Gornet Cuib, Sângeru, Podenii Noi, Păcureţi, Drajna, Gura Vitioarei, Teişani, Dumbrava, Călugăreni, Fântânele, Gura Vadului, Săhăteni, Gura Vadului, Filipeştii de Târg, Puchenii Mari şi Sângeru.

Cauza probabilă de producere a acestor evenimente au constituit-o utilizarea focului deschis în spaţii deschise, cetăţenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetaţiei uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafaţa de ardere a fost de aproximativ 32 ha vegetaţie uscată.

Nici anul trecut nu a fost lipsit de astfel de evenimente. În august 2021, două zile la rând, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiilor izbucnite pe câmp în comunele Măgurele, Gura Vadului şi Bucov. Focul s-a extins rapid pe o suprafaţă de 8 hectare. Din nou, cei de la fața locului spuneu că, cel mai probabil, astfel de incendii sunt provocate intenţionat pentru ca terenul agricol să fie curăţat în acest mod de resturile de vegetaţie uscată.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<