Ca soluție pentru accelerarea campaniei de vaccinare în masă a populației României, autoritățile au găsit soluția optimă de a organiza maratoane de vaccinare.

Vineri are loc primul maraton de vaccinare anti – coronavirus din capitala României. Astăzi a început acest eveniment care durează câteva zile. La acest proiect vor participa inclusiv medici cunoscuți precum coordonatorul campaniei de vaccinare anti – coronavirus, Valeriu Gheorghiță. De asemenea, va mai fi prezent și cunoscutul medic Mihai Craiu.

Maratonul de vaccinare anti – coronavirus va avea loc la Sala Palatului și la Biblioteca Naţională datorită spațiilor generoase de care aceste instituții dispun.

Vineri, la ora 16.00, s-a dat oficial startul campaniei maraton. Deja au fost formate cozi de zeci de oameni care – și așteaptă rândul pentru a se vaccina anti – Covid – 19. Campania – maraton de vaccinare se va încheia luni, 10 mai, la ora 08.00.

Mobilizare de proporție

Succesul acestei campanii maraton de vaccinare depinde de mobilizarea autorităților. Pentru asta, mii de medici voluntari vor participa la vaccinare. Vor lua parte la eveniment inclusiv asistenți, medici rezidenți și studenți la medicină.

În total sunt 1 200 de voluntari, din care 260 sunt medici, 300 sunt asistenţi medicali, 135 sunt medici rezidenţi şi 500 sunt studenţi la medicină.

Autoritățile precizează că dacă la finalul maratonului vor mai fi persoane care așteaptă la coadă pentru a se vaccina acestea nu așteaptă degeaba pentru că vor fi imunizați cu prima doză.

Ritmul maratonului va fi destul de alert. În Sala Palatului vor fi organizate 40 de cabinete în care pot fi efectuate vaccinuri, iar la Biblioteca Națională vor mai fi organizate încă 10.

În total vor fi 50 de fluxuri de personal, cu voluntari care vor lucra în ture de câte opt ore. Timp de trei zile, la cele două centre din București, oamenii se pot vaccina la orice oră, pentru că acestea vor funcționa 24 de ore din 24.

Atenție! A început maratonul de vaccinare de la București

„Asigurăm o vaccinare timp de 24 de ore din 24 în cele trei zile, cu mici pauze tehnice de curăţenie, în cele două locaţii – la Sala Palatului, unde sunt 40 de cabinete de vaccinare, şi la Biblioteca Naţională, unde sunt zece cabinete.

Evenimentul este sprijinit de Colegiul Medicilor din Bucureşti, de Ordinul Asistenţilor Medicali din Bucureşti, având ajutor de la Primăria Capitalei, prin ASSMB, şi ajutor din partea DSP. Vom derula acest eveniment prin două paliere importante: prima – activitatea efectivă de vaccinare, dar, în acelaşi timp, vom face şi activitate de a creşte gradul de informare de către comunitatea medicală din universitatea noastră pentru a lămuri populaţia să se vaccineze, vaccinarea fiind soluţia optimă pentru a depăşi această situaţie epidemiologică în care ne aflăm”, a spus rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga, conform Digi24.