Se apropie anotimpul preferat al românilor: vara. În acest context, în special femeile, renunță la alimentația consistentă din iarnă și își pregătesc corpul pentru sezonul estival. Trebuie să fim foarte atenți la dietele pe care le urmăm, spun medicii, fiindcă de multe ori ceea ce știm nu este corect, iar anumite alimente pe care le consumăm crezând că ne ajută în procesul de slăbire, mai rău ne fac.

Aceste fructe sunt o bombă calorică!

Potrivit unui cunoscut nutriționist din România, Mihaela Bilic, această categorie de alimente, care sunt foarte consumate de majoritatea românilor, pot induce în eroare cu privire la numărul de calorii pe care le dețin.

Medicul spune că fructele uscate și fructele oleaginoase reprezintă două categorii de alimente diferite. Bilic spune, într-o postare pe contul său de Instagram, că fructele uscate și cele oleaginoase pot fi găsite în același raion în magazine și de multe ori chiar și în același ambalaj.

Trebuie să fim atenți, fiindcă aceste fructe aduc un aport nutrițional diferit pentru organism, iar ambele categorii sunt considerate o bombă de calorii.

Avertismentul medicilor: Mare atenție la aceste fructe! Cu toții le consumăm fără să știm ce efecte NEGATIVE au asupra corpului nostru

Mare atenție!

În acest context, și fructele uscate și cele oleaginoase trebuie consumate cu bucata și în niciun caz nu trebuie să fie făcute excese.

”Între fructele uscate și fructele oleaginoase e o diferență de 300 cal. Deși în supermarket sunt puse în cadrul aceluiași raion și de multe ori se găsesc împreună în cadrul aceluiași ambalaj, fructele uscate/deshidratate și fructele oleaginoase sunt 2 categorii de alimente complet diferite. Fructele uscate (caise, prune, stafide, smochine) sunt de 6-8 ori mai concentrate decât fructele proaspete, conțin în principal glucide (fructoză) și au în medie 250cal/100g.”, a scris nutriționistul.

Care este porția corectă

Porția corectă a unor astfel de alimente este următoarea: fructele oleaginoase (nuci, alune, semințe, migdale, fistic) sunt un fel de super-food, o esență de nutrienți concentrați într-un volum mic: 40% grăsimi, 30% proteine, 20% glucide și 550-600cal/100g.

Porția corectă este de 4-5 bucăți pentru fructele deshidratate și 8-10 bucăți când vine vorba de migdale, fistic sau sâmburi de nucă.

Medicul Mihaela Bilic este unul dintre cei mai cunoscuți medici nutriționiști de la noi din țară. Ea s-a făcut cunoscută în ultimii ani pentru sfaturile pe care le-a oferit românilor pentru a duce o viață mai sănătoasă.