Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. În 2022, au fost nași de cununie, alături de Nea Mărin și soția lui

Ilie Bolojan, actualul președinte interimar al României după demisia lui Klaus Iohannis, își păstrează viața personală departe de ochii publicului. Cu toate acestea, câteva detalii au ieșit la iveală de-a lungul anilor.
Bolojan, în vârstă de 55 de ani, a divorțat în 2013 de Florentina Bolojan, cu care a fost căsătorit timp de două decenii și are două fiice. De atunci, a fost surprins doar alături de o singură femeie, despre care nu a oferit detalii publice.
Cine este femeia care îi stă alături lui Ilie Bolojan
Conform imaginilor apărute în spațiul public, partenera sa actuală este o femeie înaltă și atrăgătoare, care îi este alături de mai bine de trei ani. În 2022, cei doi au fost nași de cununie împreună, alături de Nea Mărin și soția acestuia, la nunta lui Dan Negură, fiul primarului din Câmpulung, ofițer în cadrul Serviciului de Investigaţii a Criminalităţii Economice din Suceava.
Evenimentul a avut loc conform rânduielii bisericești, care presupune că nașii trebuie să fie căsătoriți religios sau, în lipsa acestui statut, să primească dispensă și să promită că se vor cununa în viitorul apropiat.
Totuși, potrivit ultimei declarații de avere, Ilie Bolojan nu este căsătorit. Există posibilitatea ca cei doi să fie logodiți, ceea ce ar putea justifica acceptul Bisericii pentru rolul de nași.
În 2024, cuplul a fost prezent și la nunta lui George Bologan, fost ambasador al României în Spania și fost consilier al președintelui Klaus Iohannis, semn că relația celor doi este stabilă și vizibilă în spațiul public, chiar dacă nu este comentată de către politician.
Ilie Bolojan a fost mereu rezervat când vine vorba despre familia sa sau despre viața amoroasă. În trecut, au existat zvonuri legate de o posibilă relație extraconjugală înainte de divorț, dar niciuna dintre informații nu a fost confirmată oficial.
Pe plan profesional, Ilie Bolojan ocupă în prezent funcția de președinte interimar al României, după ce Klaus Iohannis și-a anunțat demisia. În paralel, s-a autosuspendat din Partidul Național Liberal și l-a propus pe Cătălin Predoiu drept succesor la conducerea formațiunii.
Ilie Bolojan este originar din comuna Vadu Crişului, județul Bihor, și are 55 de ani. A absolvit liceul de matematică-fizică „Emanuil Gojdu” din Oradea, apoi a urmat cursurile Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, specializarea mecanică, între 1988 și 1993. În paralel, a urmat și studii de matematică la Universitatea din Timișoara, tot până în 1993.
În 2008, a fost ales primar al municipiului Oradea, funcție în care a rămas timp de 12 ani. Ulterior, în 2020, a câștigat alegerile locale pentru președinția Consiliului Județean Bihor.
Conform celei mai recente declarații de avere, Ilie Bolojan deține:
- o casă de peste 100 de metri pătrați în Vadu Crișului,
- un apartament de 65 de metri pătrați în Oradea,
- două terenuri în județul Bihor, cu o suprafață totală de peste 25.000 de metri pătrați.
Din punct de vedere financiar, încasează o indemnizație lunară de peste 20.000 de lei de la Senat, iar în conturile bancare are peste 190.000 de lei economisiți.
Într-o ediție specială a emisiunii de la Digi 24, Ilie Bolojan a explicat de ce nu va candida la alegerile prezidențiale programate în luna mai. A declarat că o eventuală candidatură din partea sa ar putea duce la instabilitate în coaliția de guvernare.
„Am explicat deja de două ori această situație. (…) Înainte de a ajunge președinte interimar, în urma demisiei președintelui Iohannis, eram președintele PNL. Și, în această calitate, am semnat un protocol de coaliție, prin care stabileam un candidat comun al partidelor, care formează majoritatea parlamentară. (…) Această decizie de a stabili un candidat comun și de a evita certurile din coaliție cred că a fost un lucru bun, pentru că am văzut ce s-a întâmplat în anii trecuți. (…) Gândiți-vă că acum, cu această posibilitate care s-a creat, să ai o anumită vizibilitate, intrai din nou într-o competiție politică”, a afirmat Ilie Bolojan în cadrul emisiunii.
Astfel, în ciuda funcției actuale și a popularității în creștere, Ilie Bolojan rămâne în afara cursei electorale, concentrându-se pe rolul de președinte interimar până la organizarea noilor alegeri.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨