Cod galben si portocaliu de furtuni in jumatate de tara ninsori si viscol puternic la munte

Data actualizării: 29 martie 2025

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme rea. A fost anunțată prezența de ploi și vânt puternic în toate regiunile. La munte se așteaptă un strat consistent de zăpadă și viscol puternic. Conform ANM, până la ora 23:00, se vor înregistra intervale în care va ploua în toate regiunile.

Ploile vor avea caracter de aversă

Ploile vor avea caracter de aversă și, prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse, în special în zonele de deal și de munte, de peste 50…80 l/mp. Temporar, vântul se va intensifica în jumătatea de sud a teritoriului și local în vest, nord-vest și centru, cu viteze de 40…60 km/h.

La munte vor fi rafale de vânt

La munte vor fi rafale de vânt de 60…80 de km/h, iar în zona înaltă vor fi precipitații mixte. A fost emis un cod galben de ploi, valabil până la ora 12:00. În sudul Banatului și al Olteniei, nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și de Curbură, se vor înregistra ploi cantitative, cu caracter de aversă. Cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.


De asemenea, până la ora 12:00 este în vigoare un cod portocaliu de ploi și viscol. În județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov și Argeș se așteaptă ploi abundente. Cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80…100 l/mp. La altitudini de peste 2000 m vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, se va depune strat consistent de zăpadă și va fi viscol puternic, cu rafale de 90…120 km/h.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨