Comisie ONU: „Rusia a comis crime împotriva umanităţii în Ucraina. Atacuri sistematice şi generalizate împotriva populaţiei civile”

Rusia este acuzată de comiterea crime împotriva umanităţii în Ucraina, conform unei comisii independente a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Aceste crime, care includ dispariţii forţate şi tortură, au fost comise în cadrul unui atac sistematic şi generalizat împotriva populaţiei civile, potrivit unui raport publicat recent de grupul de anchetă.
Acuzaţii grave
Comisia a concluzionat că autorităţile ruse au comis crime împotriva umanităţii de tortură şi dispariţii forţate. Acestea au fost realizate în cadrul unei politici coordonate a statului în toate regiunile Ucrainei, unele dintre aceste zone trecând sub control rusesc. Autorităţile ruse au ţintit categorii de persoane pe care le percepeau drept o ameninţare sau care refuzau să coopereze cu ele.
„Ei au comis şi alte abuzuri şi crime în timpul acestor detenţii prelungite. Numeroase victime sunt date dispărute de luni de zile şi chiar de ani, iar unele au decedat în captivitate”, explică documentul.
Abuzuri continue
Soldaţii luaţi prizonieri de război au fost de asemenea torturaţi şi au fost victime ale dispariţiilor forţate, încălcându-se astfel dreptul internaţional umanitar. Potrivit anchetatorilor, Rusia a utilizat sistematic tortura împotriva anumitor categorii de prizonieri pentru a le sustrage informaţii şi a-i intimida. Cele mai brutale tratamente au fost aplicate în timpul interogatoriilor.
Experţii ONU acuză de asemenea autorităţile ruse că au recurs sistematic la violenţa sexuală ca formă de tortură, împotriva unor bărbaţi deţinuţi. Comisia informează de asemenea despre un număr crescut de soldaţi ucraineni executaţi sau răniţi după ce au fost capturaţi sau s-au predat, ceea ce constituie o crimă de război.
Comisia acuză, de altfel, ambele părţi în conflict de crime de război pentru că au ucis sau rănit cu drone soldaţi deja răniţi. Raportul detaliază şi încălcări ale drepturilor omului comise de autorităţile ucrainene împotriva persoanelor acuzate că ar fi colaborat cu Moscova.
Comisia, compusă din trei membri, a fost creată în martie 2022 de Consiliul Drepturilor Omului al ONU pentru a ancheta abuzurile comise de la începutul ofensivei ruse în Ucraina.
După trei ani de război, „cicatricile” lăsate de conflict asupra victimelor sunt „profunde”, subliniază comisia care cere ca autorii abuzurilor şi crimelor să fie traşi la răspundere pentru faptele lor.
Horoscop rune luna martie 2025: Mihai Voropchievici îi surprinde pe Gemeni, Raci și Pești
Vecina mea a refuzat să curețe după ce a folosit grătarul meu — a doua zi, mi-a lipit reguli pentru proprietatea mea pe ușă și a cerut să le respect
”Legionar, nu nazist”. Unul din cei mai cunoscuți sociologi dă verdictul despre salutul controversat al lui Călin Georgescu
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨