Alin Gabriel Matei, tânărul de 18 ani pe care Petrică Mîţu Stoian l-a luat sub aripa sa, a făcut dezvăluiri în premieră despre starea artistului înainte de a se stinge din viaţă.

Copilul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian a dezvăluit ultimele amintiri pe care le are cu regretatul artist mehedinţean. Cei doi s-au văzut la filmările pentru Revelion, cu doar două zile înainte ca interpretul să plece în veşnicie.

”Ultima amintire a fost în momentul în care am filmat alături de el pentru Sărbătorile de Iarnă. Adică chiar în joia de dinaintea decesului lui. Vineri, pe la prânz, chiar am vorbit cu dumnealui la telefon.

Ajunsese la clinică, se simțea bine și era nerăbdător să facă procedurile. Apoi, mi-a dat și un mesaj, seara, vineri, cu o zi înainte de nefericitul eveniment. Mi-a zis: Să fii tare, peste ei! Te pupă Nenea! Atât. A fost ultimul mesaj de la el. Cred că am fost printre ultimele persoane cu care a vorbit, la care s-a gândit”, a declarat Alin pentru Fanatik.

Copilul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, convins de faptul că artistul nu se gândea la moarte

Chiar dacă, la prima vedere, mesajul prevesteşte ceva rău, tânărul spune că nici vorbă de aşa ceva. Mîţu Stoian era plin de viaţă şi îşi făcea planuri de viitor.

”Nu se aștepta nimeni, nici el, să aibă asemenea probleme. Din ce am vorbit cu dumnealui, nici nu se gândea la moarte, un om care se gândește la moarte nu își face planuri de viitor. Era o persoană veselă, optimistă, cu planuri de viitor. Voia să definitiveze albumul pe care îl pregătea alături de orchestra Nicolae Botgros, avea mai multe proiecte”, a completat tânărul.

Alin Gabriel Matei recunoaște că tot ce are acum ca artist îi datorează mentorului său.

”El a fost singura persoană care m-a ajutat. M-a ajutat enorm, m-a învățat cum se cântă, cum se iese în scenă, tehnică vocală, respirație, cum să vorbesc, ce și când să vorbești. Tot ce am învățat și am reușit să acumulez ca informație am de la el”, spune Alin Gabriel Matei.

Adolescentul povesteşte că a avut norocul să fie remarcat de Mîţu Stoian la un concurs, iar după acel moment au început să ţină legătura.

”Eu am fost concurent la un concurs național care se numea Zestrea Neamului, iar dumnealui a rămas plăcut impresionat de prestația mea de pe scenă. De acolo, am continuat să vorbim, să ținem legătura, ne-am apropiat foarte mult.

Domnul Petrică Mîțu Stoian s-a apropiat foarte mult și de părinții mei. Eram ca o familie. Noi, de fiecare dată când mergeam pe undeva, la repetiții, la spectacole, mergeam împreună, eram foarte apropiați. Trebuia să merg și la Isverna, în această vară. Oricum, după ce voi da Bacalaureatul voi merge pe acolo, să văd locul unde a copilărit dumnealui”, a mai precizat tânărul.

De pe urma regretatului artist, lui Alin i-a rămas o ie care îi este foarte dragă.

”Mi-a lăsat moștenire ceva. Am primit o ie pe care mi-o promisese acum ceva vreme. O voi purta cu cel mai mare drag de fiecare dată când voi merge la spectacole, la filmări, la evenimente. Am primit-o după moartea lui, mi-a dat-o domnul profesor Doru Guşman, chiar vreau să îi mulțumesc pe această cale lui și surorilor domnului Petrică Mîțu Stoian”, spune tânărul.

Tânărul a dezvăluit şi faptul că Mîţu Stoian era foarte generos cu el şi întotdeauna îi făcea cadouri. Ultimul dar primit de la artist a fost o vestă.

”Dumnealui mi-a luat o vestă. Mereu când mergea în magazine și își cumpăra pentru el îmi spunea: Hai, nene, îți iau și ție, că așa au artiștii mari. Și îmi aducea cadouri”, povestește Alin Gabriel Matei.