O echipă de cercetători din Germania lucrează pentru a dezvolta un test care poate depista infecția cu coronavirus în ochi.

Nouă tehnică prin care se depistează coronavirusul prin scanarea ochilor este dezvoltată de o companie de specialitate din Munchen.

Rezultatul testului vine în circa trei minute de la scanarea ochilor. Se pare că un astfel de test ar fi sigur în proporție de aproximativ 95%.

Conform Reuters și Agerpres, aplicația de scanare a ochilor prin care poate fi depistată o eventuală infecție cu coronavirus ar urma să fie lansată până la sfârșitul lunii mai. La acest proiect lucrează compania germană Semic RF împreună cu mai multe companii partenere din Statele Unite ale Americii.

Coronavirusul poate fi depistat prin ochi. Apar noi teste pentru diagnosticarea cu Covid-19

Simptomul ochilor roz

Directorul general al companiei din Germania, Wolfgang Gruber, citat de Agerpres, spune că testul poate fi efectuat foarte ușor. Este nevoie de o simplă fotografie a ochilor care poate fi făcută chiar și cu telefonul mobil.

Se pare că acest virus generează o inflamație a membranei conjunctive oculare. Este un simptom specific infecției cu coronavirus, denumit de către specialiști „ochi roz”.

Această aplicație a fost deja testată pe un număr de 70 de mii de persoane. Un milion de scanări pe secundă poate suporta aplicația.

Prin intermediul acestei aplicații testarea pentru depistarea Covid – 19 s-ar putea realiza mai ușor. Aceasta ar putea fi folosită pe viitor pentru testarea în masă a participanților la o petrecere sau la un eveniment.

Costurile aplicației se ridică la suma de 480 de euro pe lună. Aceasta poate fi cumpărată deocamdată doar de către companii. În cazul persoanelor fizice care vor să cumpere aplicația costurile al putea fi mai mici însă nu au fost deocamdată stabilite.

 „Am reuşit să izolăm COVID-19 din peste două milioane de nuanţe diferite de roz(…)Deschideţi aplicaţia, faceţi o poză a ambilor ochi, o trimiteţi pentru evaluare, apoi se poate stoca rezultatul evaluat sub formă de cod QR în smartphone-ul persoanei testate”, a explicat Gruber pentru Reuters.

Epidemia de coronavirus în Germania

De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent pe teritoriul Germaniei au fost depistate 3 031 836 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus. Bilanțul deceselor asociate Covid – 19 a ajuns la 79 408.