Înainte cu un an de alegerile prezidențiale, guvernul român a adus vești bune pentru cetățeni. Din luna septembrie a acestui an, pensiile românilor vor crește. În plus, nicio pensie nu va scădea, ci doar anumite pensii vor fi majorate.
[read more]
Evaluarea dosarelor ce se află în plată a început, iar până în prima lună de toamnă, toate dosarele urmează să fie evaluate. „Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii", a declarat președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
Calculul pensiilor va fi efectuat astfel încât nicio pensie să nu scadă, ci doar pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare. Oficialii din domeniu speră să finalizeze acest proces de evaluare până la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie.