Critici aduse președintelui Nicușor Dan pentru absența sa de la ceremoniile Zilei Marinei

Data actualizării: 18 august 2025

Deputatul PSD Mihai Fifor, fost ministru al apărării, a criticat absența președintelui Nicușor Dan de la ceremoniile organizate la Constanța, cu ocazia Zilei Marinei. Fifor afirmă că nu își amintește ca un șef de stat și comandant suprem al Forțelor Armate să fi lipsit de la aceste manifestări.

Un gest urât, potrivit lui Mihai Fifor

‘Un gest urât față de Armata României și față de toți cei care servesc sub drapel’, comentează Fifor. Într-un moment în care la Marea Neagră se desfășoară un conflict deschis, iar România este pilon de descurajare și apărare al flancului estic al NATO, absența comandantului suprem nu este doar o greșeală de agendă, ci un gest urât, care se vede și se simte, potrivit lui Fifor.

‘Militarii români sunt cei pe care ar trebui să îi onorăm în fiecare zi a vieții noastre, nu doar la ocazii oficiale. Ei apără țara, ne reprezintă cu demnitate și plătesc, uneori, prețul suprem. Prezența președintelui lângă ei, în astfel de momente, nu este un moft și nici un gest protocolar – este o datorie morală și o obligație de onoare’, a conchis Fifor.

Președintele Nicușor Dan a fost absent

Președintele Nicușor Dan nu a fost prezent vineri, la ceremoniile organizate la Constanța, de Ziua Marinei. El a ales să fie prezent la slujba de Sfânta Maria, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, situată la mică distanță de localitatea sa natală, Făgăraș.


Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨