În weekend, „Războinicii” de la Survivor au început să se certe din vina condițiilor de dormit. Lucianna și Codruța s-au enervat la culme, iar colegii au fost nevoiți să găsească o soluție. Astfel, telespectatorii emisiunii de la PRO TV au aflat cum dorm, de fapt, concurenții.

În cadrul unei ediții de la „Survivor România 2023”, Lucianna a ridicat problema dormitului alături de bărbați, așa cum se întâmplă în echipa lor. Alături de ea se afla și Codruța, femeie măritată și cu copii, care nu putea tolera așa ceva.

„Mie și Codruței, noi, căsătorite, cu copii, nu ne convine să dormim lângă un bărbat. Eu, dacă sunt acasă și mă uit la soțul meu, la suta de kilometri și văd că el se trezește lângă o femeie, nu-mi pică bine. Adevărul este că prima oară, noi v-am, lăsat pe voi acolo și eu și Codruța am dormit acolo, jos”, a spus Lucianna.

În ce condiții dorm concurenții de la „Survivor România 2023”

Așadar, după cum au pus problema cele două „războinice”, concurenții de la „Survivor România 2023” dorm într-un pat mare, în natură, amestecați. Femeile și bărbații se „înghesuie” pentru a putea adormi, motiv care le supără mai ales pe cele măritate.

După ce „războinica” și-a spus problema, colegii de echipă, mai ales bărbații, au început să caute soluții. Femeile au pornit o adevărată reorganizare ca să scape de problema femeilor măritate care nu vor să doarmă lângă un alt bărbat.

Oricât de multe schimbări ar face războinicii ca Lucianna și Codruța să nu mai sufere, tot au fost „războinice”  nemulțumite care nu voiau să doarmă lângă un anumit coleg, chiar dacă sunt singure