Curtea Constituțională validează rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai

Curtea Constituţională a României a validat, vineri, rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat pe data de 4 mai. Judecătorii au respins cererea de anulare a alegerilor depusă de fostul candidat la prezidențiale, Sebastian Popescu, și au stabilit că turul al II al alegerilor va avea loc pe 18 mai.
Detalii despre decizia Curții Constituționale
Potrivit unui comunicat de presă transmis de CCR, în ziua de 9 mai 2025, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025, formulată de Sebastian-Constantin Popescu.
De asemenea, judecătorii au confirmat și au validat rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025, și au stabilit organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României în ziua de duminică, 18 mai 2025. La acest tur vor participa domnul George-Nicolae Simion și domnul Nicușor-Daniel Dan.
„Doi dintre cei 11 candidaţi la prezidenţiale, în speţă George Simion şi Nicuşor Dan, au beneficiat de un tratament preferenţial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voinţă a alegătorilor” – susține Sebastian Popescu.
Rezultatul final al primului tur de scrutin
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis rezultatul final al primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din acest an. Candidatul AUR, George Simion, a obţinut 40,96% din voturile valabil exprimate, candidatul independent Nicuşor Dan – 20,99%, urmat de candidatul alianţei „România Înainte”, Crin Antonescu – 20,07%.
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 9.571.899, reprezentând 53,19% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. Totalul voturilor valabil exprimate este de 9.430.274, reprezentând 98,52% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne.
În total, au fost 141.388 de voturi nule, reprezentând 1,48% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne. Candidatul Sebastian-Constantin Popescu a obţinut 25.994 de voturi valabil exprimate, reprezentând 0,28% din totalul voturilor valabil exprimate.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨