Daniel David clarifica modificarile Evaluarii Nationale nu va include testul si disciplina

Data actualizării: 21 mai 2025

Ministrul Educației, Daniel David, a adus clarificări cu privire la modificările propuse pentru Evaluarea Națională. El consideră examenul „limitat” și susține că nu înseamnă că fiecare disciplină va avea un test specific.

Model inspirat de Franța și Italia

„Vă rog să vă uitați la modelul din Franța și Italia! Poți să ai un test standardizat, cu subteste, care acoperă discipline diferite. Nu înseamnă că vei avea testul și disciplina, că în momentul ăla am complicat lucrurile. Dacă se poate în alte țări, cred că se poate și în România”, a spus David.

„Pentru mine e o problemă majoră. Examenul național în clasa a opta îl consider limitat prin cele două discipline și îl consider foarte restrictiv prin faptul că este evaluare punctuală care grevează parcursul educațional al copiilor”, a afirmat Daniel David.

Modificările nu vor fi implementate imediat

Ministrul a subliniat că nu dorește ca schimbările să fie implementate de anul viitor, dar spune că „la un moment dat” examenul va trebui schimbat.


„Eu consider Evaluările Naționale că nu sunt comprehensive, nu sunt suficient de informative. Nu poți să spui, pe de-o parte, că tu vrei să promovezi cele opt competențe-cheie, iar Evaluările Naționale tu ce faci, focalizezi pe două: Matematica și Limba și literatura română. Întrebarea e: cu celelalte competențe-cheie ce facem, ele nu au nevoie de niște evaluări standardizate ca să știm, le-au asimilat copiii, nu le-au asimilat, cum se compară o școală cu altă școală, să știm cum se comportă profesorii, sunt buni în a transfera acele competențe? Și atunci cred că corect este să evaluăm toate competențele-cheie”, a declarat Daniel David.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨