Știința hidraulicii se pierde în negura istoriei civilizației umane. Oamenii au căutat din cele mai vechi timpuri să se folosească de forțele naturale ale gravitației, de legile fizicii, și ale naturii pentru a pune în mișcare diverse utilaje și mecanisme cu scopul de a mări de multe ori puterea corpului uman. 

Este greu de estimat cine a descoperit pentru prima dată principiile hidraulicii. Cu siguranță, nu se poate trece cu vederea aportul însemnat în acest domeniu al unor minți luminate ca ale lui Blaise Pascal, Leonardo da Vinci sau Galileo Galilei. Hidraulica, ca știință, și-a găsit într-un final un loc de prim rang în aplicații care se găsesc aproape pretutindeni în orice domeniu al industriei constructoare de mașini și utilaje și nu numai.

Iată care sunt principalele domenii în care se folosesc principiile hidraulicii 

Deși denumirea de hidraulică te-ar putea duce cu ușurință cu gândul la apă, această ramură a fizicii și a ingineriei se folosește și de alte substanțe în afara acestui element natural pentru punerea în mișcare a diverselor ansambluri și, mai ales, pentru transmiterea și amplificarea forței de lucru. Astfel, uleiurile hidraulice din gama celor minerale, naturale sau a compușilor sintetici de la Mlsdistribution.ro sunt unele dintre cele mai folosite fluide azi în domeniul mecanicii hidraulice.  

Principiul de acțiune al unui utilaj sau mecanism hidraulic presupune acțiunea unui motor care pune în funcțiune o pompă care, la rândul ei, creeaza presiune asupra unui fluid, apă, ulei hidraulic sau de altă natură. Fluidul este transmis astfel printr-o serie de tuburi flexibile speciale dar rezistente la presiuni mari, către dispozitivele de acționare ale utilajului – de exemplu în cazul unui buldozer către lama acestuia sau în cazul unui excavator către brațul mobil și hupa de excavare. Fluidul hidraulic se întoarce apoi, trecând prin niște filtre, la pompă de unde circuitul este reluat. 

Chiar și scaunul de birou rotativ pe care stai acum se folosește de principii hidraulice pentru ridicare, coborârea și susținerea greutății tale, iar hidraulica este folosită pe scară largă în majoritatea activităților de impact ale civilizației umane.

  • Construcțiile 

Șantierele de orice tip sunt locurile în care vei găsi cele mai multe aplicații ale hidraulicii puse la treabă. Fără utilaje precum macarale de mare tonaj, buldozere, excavatoare, freze, foreze și instalații de foraj basculante, elevatoare, betoniere, etc. marile proiecte de construcții care te uimesc azi nu ar fi fost posibile. Toate aceste utilaje folosesc echipamente hidraulice care se bazează pe fluide sub presiune pentru a realiza o serie de operații mecanice.

  • Industria prelucrătoare 

Diverse ramuri industriale folosesc echipamente hidraulice speciale pentru îndeplinirea diverselor operații necesare prelucrării unor materii prime sau materiale. Astfel, metalurgia se folosește în special de prese hidraulice de mare putere care servesc la laminarea metalului în tablă, la acționarea ciocanelor de mare putere în cadrul forjelor. Presele hidraulice sunt folosite și în industria lemnului la obținerea plăcilor de PAL sau MDF.

  • Industria constructoare de mașini și utilaje

Fabricile de autovehicule precum și cele de producere a utilajului de orice tip se folosesc de o gamă diversă de utilaje acționate hidraulic. De asemenea, elemente de hidraulică sunt folosite în ansamblul tehnic al vehiculelor, în special la sistemul de frânare pentru acționarea pistoanelor și a plăcuțelor de frână.

  • Agricultura 

Utilajele agricole se folosesc în prezent de sisteme hidraulice care sunt prezente pe majoritatea tractoarelor și a combinelor de mare putere și eficiență.

  • Industria aero-spațială și militară

Hidraulica este folosită pe scară largă în industria aeronautică, mai ales la fabricarea avioanelor unde principiile acestui domeniu și diverse angrenaje și mecanisme puse în funcțiune în mod hidraulic pot fi întâlnite la sistemele de frânare ale trenului de aterizare, deschiderea ușilor avioanelor de tip cargo, manevra la sol a aeronavelor, controlul flapsurilor de pe aripi.  

Iată deci cum câțiva ingineri remarcabili din trecut au netezit drumul hidraulicii către folosirea unor sisteme moderne care s-au adaptat și s-au dezvoltat astfel încât să servească nevoilor lumii de azi. 

Sursa foto: Pixabay.com