Este vorba despre consilierul Cabinetului ministrului Sănătății, Bogdan Oprea, care avea atribuții de purtător de cuvânt. El și-a preluat funcția în urmă cu mai puțin de două luni. Se pare că nu a rezistat prea mult în funcție.

Bogdan Oprea a anunțat, joi, că a încetat colaborarea cu Ministerul Sănătății și cu ministrul Vlad Voiculescu. El dorește să se întoarcă exclusiv la cariera didactică și va publica, în curând, un manual de combatere a fake-news-ului și dezinformării online.

Planuri de viitor

El nu a dat niciun detaliu despre motivele pentru care a decis să demisioneze, însă a spus că se va întoarce la cariera didactică.

„De astăzi (joi – n.r.) revin exclusiv la cariera mea didactică, de cercetare și la proiectele de voluntariat care m-au îmbogățit atât de mult sufletește în ultimii ani. Colaborarea mea cu Ministerul Sănătății încetează, îi mulțumesc ministrului Vlad Voiculescu pentru colaborarea din toată această perioadă și pentru prietenie și-i doresc mult succes în procesul de reformă atât de necesar pe care și l-a asumat cu curaj”, scrie Bogdan Oprea pe Facebook.

Bogdan Oprea a anunțat că va publica în curând un manual de combatere a fake news-ului și dezinformării online din țară și va avea și un podcast pe acest subiect.

Astfel, la nici două luni de la preluarea funcției de purtător de cuvânt, Bogdan Oprea a decis să își dea demisia din funcție.

Demisie de ultimă oră din Guvern! A renunțat la funcție după nici două luni de la preluare

Cine este Bogdan Oprea

Oprea este specialist în comunicare, cu o experiență de aproape 10 ani în administrație publică. El a fost consilier de rang înalt al Uniunii Europene pentru comunicare și vizibilitate în cadrul Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova. De asemenea, Bogdan Oprea a mai fost și purtătorul de cuvânt al președintelui României la acea vreme, Traian Băsescu, cât și șef al Departamentului de Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale și purtător de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului).

Se pare că deși are o experiență atât de profundă, Bogdan Oprea nu a rezistat foarte mult în Ministerul Sănătății. De mai multe ori, pe grupurile de comunicare cu jurnaliștii, aceștia acuzau că Ministerul Sănătății nu a avut niciodată o comunicare mai proastă cu presa.  De la venirea în funcție a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, Ministerul Sănătății nu a mai comunicat cu presa așa cum o făceau alți miniștri de până acum.

Probabil unul dintre motivele demisiei lui Bogdan Oprea este și faptul că Ministerul Sănătății a provocat o revoltă uriașă după ce a publicat anumite informații care au scos la iveală faptul că au fost vaccinate mii de persoane în centrele de vaccinare, deși nu erau eligibile pentru respectivele etape.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<