Reprezentanții AUR consideră că această vaccinare obligatorie mascată încalcă multe legi aflate în vigoare, cât și libertăți fundamentale.

AUR este împotriva vaccinării obligatorii

George Simion, copreședintele AUR, a declarat că formațiunea pe care o conduce nu este împotriva vaccinării, ci împotriva obligativității. El este de părere că orice intervenție sau tratament medical trebuie să fie opțional și liber consimțite de pacienți. De asemenea, în opinia lui Simion, românii trebuie să fie informați în legătură cu orice reacție adversă, iar autoritățile statului trebuie să fie responsabile, la fel și în cazul producătorilor și furnizorilor de vaccin, în ceea ce privește calitatea produselor.

AUR nu este sub nicio formă de acord cu încercările majorității parlamentare de a impune obligativitatea mascată, și anume prin aplicarea în mod repetat a unor amenzi în valoare de 5.000-10.000 de lei părinților care refuză vaccinarea sau nu se prezintă la informarea despre acest subiect.

Copiii pot fi luați de la părinți dacă nu sunt vaccinați

Totodată, reprezentanții AUR sunt de părere că prevederea conform căreia Comisiile județene de vaccinare pot sesiza Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la existenţa unei suspiciuni de încălcare a dreptului copilului la sănătate de către părinţi sau reprezentanţii legali în cazul minorului care împlineşte 18 luni de la înscrierea într-o colectivitate şi nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii este foarte periculoasă.

Dezastru total în România! AUR trage un semnal de alarmă: E periculos, se încalcă multe legi

AUR: S-ar putea întâmpla lucruri foarte grave

AUR spune că s-ar putea întâmpla lucruri foarte grave. Conform prevederii despre care vorbește formațiunea, deși a fost eliminată noțiunea de neglijare medicală, tot pot fi provocate aceleași consecințe de groază. Mai exact, sub acuzația de încălcare a dreptului copilului la sănătate, DGASPC ar putea să îi ia pe copii din familie. Mai mult, AUR susține că se va ajunge la abuzuri grave.

AUR a decis să depună mai multe amendamente în Comisia de sănătate și familie pentru a elimina toate prevederile legate de obligativitate. De asemenea, AUR vrea să elimine toate sancțiunile pentru pacienții sau medicii care refuză vaccinarea. Mai mult, partidul condus de George Simion va introduce garanții pentru informarea corectă a tuturor românilor.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<