Discuții pe agenda de securitate între președinta Maia Sandu și o delegație a Congresului SUA

Luni, președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu o delegație bipartizană a Congresului Statelor Unite ale Americii, accentuând importanța continuării sprijinului american, în special în domeniul securității energetice a Republicii Moldova.
Atacurile hibride ale Rusiei pe agenda discuțiilor
În cadrul discuțiilor, președinta a adus în atenție și temerea legată de atacurile hibride ale Rusiei, inclusiv tentativele de influențare a procesului electoral. A subliniat de asemenea necesitatea menținerii stabilității regionale, în contextul conflictului din Ucraina.
Vizita delegației condusă de congresmanul Vern Buchanan „reconfirmă sprijinul bipartizan de care se bucură Republica Moldova în Statele Unite și faptul că parteneriatul moldo-american se află pe agenda americană”, arată comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale a Republicii Moldova.
Sandu a exprimat recunoștința față de sprijinul consistent oferit de SUA de-a lungul ultimelor trei decenii, care a contribuit la modernizarea statului, creșterea rezilienței energetice și apărarea suveranității în fața tentativelor de destabilizare externă.
O vizită în cadrul House Democracy Partnership
Delegația Congresului SUA se află în vizită la Chișinău în cadrul House Democracy Partnership – o comisie a Camerei Reprezentanților care sprijină democrațiile tinere în consolidarea instituțiilor parlamentare prin schimb de experiență și cooperare tehnică.
Delegația a inclus opt membri ai Camerei Reprezentanților: Vern Buchanan (Republican, Florida), Neal Dunn (Republican, Florida), Andy Ogles (Republican, Tennessee), Anna Paulina Luna (Republican, Florida), Dina Titus (Democrat, Nevada), Ilhan Omar (Democrat, Minnesota), Lloyd Doggett (Democrat, Texas) și Ted Lieu (Democrat, California). Congresmanii americani vor ajunge și în România și vor avea întrevederi cu președintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨