DNA se delimiteaza de divulgarea stenogramelor cu discutiile private ale lui Piedone

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a negat orice implicare în apariția în spațiul public a unor interceptări cu discuții private între Cristian Popescu Piedone, fostul șef al ANPC, și soția sa. Într-un comunicat oficial, DNA a subliniat că divulgarea acestor informații este nejustificată și contrară dreptului la viață privată.
Precizări din partea DNA
„Având în vedere divulgarea în spaţiul public a unor conversaţii interceptate din cadrul unei cauze penale investigate de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru corecta informare a opiniei publice, Biroul de Informare şi Relaţii Publice face următoarele precizări: În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 422/VIII/3/22 iulie 2025, procurorii anticorupţie au dispus, printre altele, luarea măsurii controlului judiciar faţă de persoana vizată”, a transmis DNA.
În această cauză, mijloacele de probă analizate de către procuror au cuprins, printre altele, comunicări interceptate între inculpat şi terţe persoane, fără calitate procesuală.
Reactii la divulgarea interceptarilor
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vorbit la Digi24 despre dosarul lui Cristian Popescu Piedone, după ce în spațiul public au apărut interceptări cu discuții private pe care fostul șef ANPC le-a avut cu soția lui. Marinescu a declarat că
„nu este normal ca aceste probe să apară public”
și că urmărirea penală „trebuie să rămână confidențială”, conform legii. La rândul său, Piedone a reacționat la noile stenograme într-o postare pe Facebook, spunând că statul îl acuză că „este om”.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨