Cine este Elena, soția lui CRBL de la Survivor.

CRBL revine în atenția fanilor într-un nou proiect. La ceva timp după ce s-a mutat în Spania, artistul le-a dat o nouă veste surprinzătoare. Cântărețul participă la Survivor România 2022, în echipa Faimoșilor, alături de alte 11 vedete celebre din showbiz-ul românesc. Iată cine este soția lui, Elena! Concurentul nu se află la prima căsătorie.

Cine este Elena, soția lui CRBL de la Survivor. CRBL și-a luat toți fanii prin surprindere, anunțând că va apărea în noul sezon Survivor România. Acesta a debutat pe PRO TV, pe 16 ianuarie 2022. La fel ca în fiecare an, Faimoșii și Războinicii își vor depăși limitele în Republica Dominicană, în lupta pentru marele premiu de 100.000 de euro.

CRBL este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din țară. Este cunoscut pentru vocea lui, dar și pentru rimele sale geniale. Cântărețul o duce la fel de bine și în plan personal. De mai bine de 10 ani, concurentul de la Survivor România 2022 este căsătorit cu soția lui, Elena. Cei doi au împreună o fiică superbă, pe nume Alessia.

Cine este Elena, soția lui CRBL de la Survivor

Cine este Elena, soția lui CRBL de la Survivor. Puțină lume știe, însă, că CRBL nu se află la prima căsătorie. În trecut, acesta a mai fost însurat cu o altă femeie, pe nume Andreea. Aceștia au divorțat în 2004, când el avea 27 de ani. Mariajul lor a durat doar 7 ani. După despărțire, aceștia nu au mai ținut deloc legătura.

În urmă cu ceva timp, fosta soție a lui CRBL a vorbit public despre fosta lor căsnicie. Concurentul de la Survivor România 2022 și prima lui soție, Andreea, s-au căsătorit pe vremea când aveau 20 de ani. S-au despărțit după ce ar fi realizat că aveau, de fapt, două drumuri total separate.

„Am fost prieteni, ne-am căsătorit pentru că ne iubeam şi pentru că aşa am avut noi chef la 20 de ani, ne-am iubit că nişte oameni normali, cu casă/chirie/căţel/certuri/gelozii şi alte acareturi.

Ne-am despărţit într-o zi în care am realizat că vieţile noastre nu mai erau în registrul «viaţă noastră», ci se despărţiseră undeva şi aveam două drumuri total separate: «viaţă mea» şi «viaţă lui». Când ne-am cunoscut eram doi copii care n-aveau bani de bilet de autobuz, când ne-am despărţit eram ceva mai adolescenţi cu idei şi dorinţe infinit diferite.’, susținea Andreea într-un interviu mai vechi.

Ulterior, CRBL, pe numele lui real Eduard Andreianu, și-a refăcut viața alături de actuala lui soție, Elena, de care e îndrăgostit până peste cap. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare al show-ului „Dansez pentru tine’. La acea vreme, el era concurent, iar ea coregraf.

Iar pentru că relația lor a mers din prima ca pe roate, concurentul de la Survivor nu a pierdut timpul și a cerut-o de soție pe Elena, după scurtă vreme. Atunci, CRBL pregătise un moment inedit pentru mama fiicei lui. Știind că este o mare iubitoare de pisici, el a agățat inelul de logodnă de zgarda animăluțului de companie. Cei doi s-au căsătorit oficial în 2008.

„Ce frumos am fost cerută de soţie. Am găsit acasă o pisicuţă super drăguţă, care avea la zgardă inelul de logodnă. Eu sunt înnebunită după pisici… îţi dai seama că în primele zece minute nici nu mi-am dat seama că pisica purta la gât ceva deosebit!

Eram atât de fericită să primesc în dar pisica şi…abia după ceva timp am observat şi inelul. Evident, după aceea a urmat momentul… cu lacrimi de fericire.’, a explicat Elena, soția lui CRBL de la Survivor, pentru revista Ghidul Miresei.

Acum ceva timp, CRBL de la Survivor România spunea că nu există un așa-zis secret al căsniciei lor. Conform declarațiilor lui, contează foarte mult ca în viață să faci alegerea potrivită.

„Nu există secret, este vorba despre «mare atenţie ce alegi în momentul în care o ceri de soţie», să fii convins că este doar ea. Înainte de a ajunge la altar trebuie să fiţi cei mai buni prieteni, să ai curajul să spui totul, fără pereţi, fără limite.

După aia vorbeşti de căsătorie, o relaţie lungă şi, de ce nu, să te gândeşti să ai un copil împreună. Prietenia înainte de iubire. (…) Ţin minte că mi-am cerut repede soţia în căsătorie să nu mi-o ia altul, suntem total opuşi, dar nah minus cu plus se atrag.’, spunea CRBL pentru Click.

CRBL are parte de susținerea familiei în competiția Survivor România 2022. După ce Faimosul a plecat către Republica Dominicană, soția lui, Elena, i-a transmis un emoționant pe rețelele de socializare. Aceasta i-a spus că pentru ea și fiica lor, Alessia, va fi întotdeauna numărul 1, orice s-ar întâmpla.

„Stau cu telefonul în mână de ceva minute şi efectiv nu ştiu ce să scriu… Emoţiile mă depăşesc… Daaar cum ar spune spaniolul: No pasa nada. Cu zâmbetul pe buze, fruntea sus şi tot înainte, depăşim orice! Familia este cea mai puternică forţă pe care o are omul!

Muuult succes @eduardcrbl, suntem mereu lângă tine, chiar dacă la mii km distanţă!!! Pentru noi eşti nr 1, orice s-ar întâmpla! Te iubim!!! Cei mai mari fani ai tăi @alesia.world şi @elena.cerebela. Enjoy the ride!!!! Have fun!!! One lifetime experience. Noi ne descurcăm , tu ştii.’, i-a transmis Elena lui CRBL pe rețelele sociale.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<